Preţioase şi râvnite obiecte de podoabă, devenite azi obiectul unei industrii prospere şi profitabile, perlele sunt, totuşi, înainte de orice, creaţii ale naturii. Nimic n-ar fi putut exista - nici podoabele, nici metaforele ce implică perla, nici milioanele de dolari - dacă n-ar fi existat mai întâi procesul natural: câteva specii de moluşte au dobândit, în cursul evoluţiei, însuşirea de a izola un corp străin, pătruns în organism, înconjurându-l cu straturi de sidef şi făcându-l astfel, inofensiv.

Prozaic? Nu. Fascinant. Rezultatul acestui proces fiziologic normal, de apărare, este magnifica alcătuire numită perlă.

Geneza unui mărgăritar începe cu un fapt banal - şi neplăcut. Într-o zi, un fragment de materie organică străină, ori un parazit ajunge în corpul moluştei; sau o rănire accidentală face ca un fragment de ţesut din manta să ajungă într-o altă parte din organism. Sâcâită de acest intrus, de care nu poate scăpa uşor (nu-l poate scoate cum scoatem noi, cu mâna, o pietricică intrată în pantof), molusca a învăţat, cu vremea (sute de milioane de ani) o metodă proprie de a atenua senzaţia deranjantă: acoperă corpul străin cu straturi-straturi dintr-o materie netedă, calcaroasă, izolându-l astfel şi făcându-l nevătămător, transformându-l într-o formaţiune inertă, rotunjită, mai puţin iritantă pentru ţesuturile moi şi care, dacă nu poate fi eliminată, cel puţin e mai uşor de suportat.

Marea majoritate a moluştelor posedă acest mecanism de apărare, astfel că mai toate pot produce formaţiuni calcaroase, de diferite forme, ce pot fi considerate perle într-un sens foarte larg al termenului. Cele mai multe nu au însă valoare comercială - sunt nişte mici concreţiuni calcaroase fără o înfăţişare prea atrăgătoare, fără luciu, şi prezintă interes doar pentru oamenii de ştiinţă ori pentru colecţionari, ca nişte curiozităţi ale naturii.

Ceea ce