Parlamentul german a luat o povară de pe umerii Europei aprobând cu o majoritate covârşitoare extinderea puterilor fondului de bailout al zonei euro, decizie esenţială pentru a convinge pieţele că uniunea monetară are suficientă forţă pentru a lupta contra crizei datoriilor suverane.
Votul parlamentului german era considerat ca fiind cea mai mare încercare pentru strategia liderilor europeni de luptă contra unei crize care începe să macine inima zonei euro. Germania este al unsprezecelea stat euro care adoptă planul de reformare a Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF) convenit de oficialii europeni în iulie. Finlanda, ai cărei politicieni s-au numărat printre cei mai critici în discuţiile legate de asistenţa financiară a statelor cu probleme din zona euro şi reforma instituţională din Europa, a votat miercuri reformarea FESF. Acceptul Finlandei a venit în pofida şanselor tot mai mici ca pretenţiile de a primi garanţii în schimbul contribuţiei la salvarea Greciei să fie respectate, scrie CNBC.
După ce reformarea FESF va fi aprobată de toate cele 17 state din zona euro, fondul va putea cumpăra obligaţiuni de pe pieţele secundare, să ofere linii de credit preventive şi să contribuie la recapitalizarea băncilor. Prin votul de ieri din Bundestag, contribuţia cu garanţii a Germaniei la fond creşte de la 123 miliarde de euro la 211 miliarde de euro, potrivit Bloomberg.
Slovenia, al cărei guvern s-a prăbuşit pe 20 septembrie, a aprobat reformarea FESF pe 27 septembrie. Austria va vota vineri, însă analiştii apreciază că nu vor fi probleme din partea acestui stat.
Slovacia rămâne singurul obstacol mai dur pentru Europa, în condiţiile în care premierul Iveta Radicova vrea un vot înaintea summitului UE de pe 17 octombrie, în timp ce preşedintele parlamentului Richard Sulik a anunţat, potriv