Brassai – numele unuia dintre cei mai celebri fotografi ai tuturor timpurilor, dar şi numele unui pictor, desenator, scriitor, al unui artist deplin şi multiplu.
Ar fi greu de găsit o entitate mai opusă „tropicelor surîzătoare” decît albumul de fotografii în albnegru din 1932 al lui Brassai, intitulat Paris la nuit, operă ce a făcut faima fotografului cu nume exotic. La Muzeul Naţional din Brasilia s-a deschis, în a doua jumătate a lunii septembrie, expoziţia Paris la nuit, constînd în reproducerea celor 64 de fotografii ale unui album de acum istoric. Ce impresie le-o fi făcut brazilienilor, condamnaţi pe viaţă la un peisaj luminos, imaginile de umbră, anxietate şi solitudine produse de obiectivul lui Brassai? Greu de spus. Probabil impresia de stranietate absolută.
Pentru privitorul interbelic, dar şi pentru cel de astăzi, Parisul din albumul artistului a reprezentat şi reprezintă un fel de anti-Paris: prin faţa noastră defilează colţuri pustii de case, sordidul şi respingătorul din peisajul citadin al anilor ’30 – murdărie acumulată în hale, grilaje de parcuri cu aer de închisoare, ziduri întunecate, străzi parcă părăsite; sub aparatul fotografuluiartist, toate se transformă în tablouri nocturne, unde fiecare detaliu rămîne strict autentic, dar ansamblul lasă impresia unei picturi neliniştitoare, de fantezie sumbră. Aparenţele umane, rare, evocă şi ele invariabil singurătatea şi dezolarea: prostituate blazate pîndind la colţ de stradă, cupluri de îndrăgostiţi strînşi unul într-altul şi mărind astfel pustiul din jur, muncitori epuizaţi surprinşi în primele ore ale dimineţii. Înregistrăm, terorizaţi, imaginirevers ale cărţilor postale ilustrate pariziene, pentru că pieţele celebre, statuile, bulevardele şi parcurile cunoscute îşi dezvăluie latura tragică pe care nimeni n-o bănuia. Surprins de pelicula fotografică avem un fel de „voyage au bout de la
