Biblioteci din Bucureşti şi peste 35 din ţară îşi vor deschide porţile pentru public în noaptea dintre 1 şi 2 octombrie, în intervalul orar 18,00-4,00, oferindu-le cititorilor nocturni un program cultural ce cuprinde conferinţe, dezbateri, proiecţii de filme, concerte, lansări de carte.
Printre participanţii la ‘Noaptea Bibliotecilor’ se numără Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară ‘Carol I’ Bucureşti, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Biblioteca Pedagogică Naţională ‘I.C. Petrescu’, Biblioteca Centrală a Academiei de Studii Economice şi numeroase biblioteci judeţene, orăşeneşti şi comunale din ţară. Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), desfăşurat sub genericul ‘Noaptea Bibliotecilor’, evenimentul se doreşte a fi o pledoarie pentru mersul la bibliotecă, pentru redescoperirea lecturii de plăcere şi a socializării în spaţii adecvate deopotrivă activităţii culturale, divertismentului şi petrecerii timpului liber. ‘Campania Noaptea Bibliotecilor este rezultatul unui parteneriat între ANBPR, Asociaţia Excedo, Marketer Club şi numeroase biblioteci publice din majoritatea regiunilor ţării.
Conceptul unei activări nocturne a bibliotecilor nu este, în sine, o noutate. Premiera pentru spaţiul cultural românesc o reprezintă, însă, dimensiunea şi efervescenţa pe care le are astăzi acest fenomen. Prin această ieşire din cotidian, încurajăm iniţiativa şi creativitatea bibliotecarilor şi stimulăm, totodată, interesul utilizatorilor pentru serviciile disponibile astăzi în biblioteci‘, a declarat Doina Popa, preşedintele ANBPR.
Biblioteci din Bucureşti şi peste 35 din ţară îşi vor deschide porţile pentru public în noaptea dintre 1 şi 2 octombrie, în intervalul orar 18,00-4,00, oferindu-le cititorilor nocturni un program cultural ce