Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrom neagă posibila vânzare a 139 de benzinării către NIS, dar “evaluează în mod constant reţeaua în vederea optimizării”

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 30 septembrie 2011 ·

Petrom, cea mai mare companie din România, aflată în portofoliul grupului petrolier austriac OMV, neagă informaţiile apărute în Ziarul Financiar referitoare la o posibilă tranzacţie pentru vânzarea a 139 de benzinării către compania petrolieră NIS, au declarat ieri reprezentanţii companiei.

Petrom a precizat însă că evaluează în mod constant performanţa ben­zinăriilor din reţeaua proprie în vederea optimizării acesteia.

Declaraţiile Petrom vin în contextul în care în ediţia de ieri ZF a publicat un material în care mai multe surse din piaţă susţin că producătorul de petrol şi gaze analizează varianta vânzării a circa 130 de benzinării, aproape un sfert din întreaga reţea de distribuţie a carburanţilor controlată de companie. Potrivit acestor surse, Petrom ar fi chiar într-un proces de due diligence cu sârbii de la NIS, grup petrolier controlat de ruşii de la Gazprom, dar nu se ştie dacă acest proces va rezulta şi într-o tranzacţie concretă.

Informaţiile au venit în contextul în care săptămâna trecută noul şef al OMV Gerhard Roiss a declarat că strategia până în 2014 prevede ca grupul petrolier austriac să renunţe la active în valoare de un miliard de euro din segmentul de rafinare şi marketing. Roiss nu a precizat însă în ce ţări urmează să se facă aceste restructurări, spunând doar că investiţiile în rafinăria Petrobrazi, singura unitate din por­tofoliul Petrom care mai fun­cţionează după închiderea Arpechim, vor continua şi că firma vrea să-şi păstreze poziţia de lider pe piaţa locală a carburanţilor.

Totodată, anul acesta atât NIS, cât şi azerii de la SOCAR au declarat că au planuri ambiţioase de extindere pe plan local. De altfel, managementul Rom­petrol, al doilea mare jucător din piaţa locală a distribuţiei de carburanţi, a declarat că a primit o ofertă din partea NIS pentru întreaga reţea de benzinării, ofertă pe care însă

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 4 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Legea care abilitează Guvernul să emită ordonanțe, promulgată de Nicușor Dan

Mediafax acum 11 minute
Prin semnarea acestui decret, legea adoptată de Parlament devine operațională și conferă Executivului competența de a emite ordonanțe în domeniile stabilite prin lege. Conform actului normativ, Executivul va avea autoritatea să reglementeze în următ

Departamentul Justiției din Statele Unite a concediat-o pe fiica fostului director FBI, James Comey

Ziua Constanta acum 20 minute
Departamentul Justiției din Statele Unite a concediat-o pe fiica cea mai mare a fostului director al FBI (Biroul Federal de Investigații) James Comey, au afirmat miercuri două surse bine informate ale agenției Reuters, care au solicitat anonimatul.

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

E „ziua Justin” la Electric Castle!

HotNews acum 40 minute
Prima ploaie, primele 35.000 de fotografii la panou, la literele EC de lângă castel sau, de anul acesta, și „la rață”, primele recorduri de pași de dans pentru fiecare participant – Electric Castle a început în ritmuri rock, techno și house! Astăzi,

Peste un sfert din locuitorii Austriei sunt imigranţi sau copii de imigranţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Populaţia Austriei, de 9 milioane de locuitori, creşte exclusiv datorită imigraţiei, care reprezintă acum 27,8% din total şi a crescut cu 38,4% în ultimul deceniu, a anunţat miercuri Oficiul Naţional

Vremea

București
acum

26°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°