Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim debutează azi în Liga Campionilor, la Hamburg

Publicat in Antena 3, vineri 30 septembrie 2011 ·

"Galacticele" de la Oltchim Râmnicu Vâlcea îşi încep astăzi, de la ora 20:00, parcursul european, într-un sezon în care elevele lui Radu Voina şi-au propus să joace din nou finala Ligii Campionilor.

Primul adversar vine din Germania şi este o echipă debutantă în Liga Campionilor. Considerată outsideră în grupa D, Buxtehuder SV nu ar trebui să pună probleme Oltchimului, dar româncele refuză să îşi privească adversarul de sus. "Chiar dacă sunt debutante în Ligă, trebuie să fim atente. Au un joc foarte rapid şi câteva handbaliste care evoluează în naţionala Germaniei. Mergem să câştigăm, dar suntem convinse că nu va fi uşor", a declarat căpitanul echipei, Oana Manea.

Radu Voina în schimb nu se teme decât de echipa sa. "Nu traversăm cea mai bună perioadă, fetele sunt obosite după drumurile interminabile făcute în ultimul timp, dar trebuie să trecem peste toate. Nu avem voie să venim fără două puncte", a spus Voina.

Buxtehuder SV are cel mai mic buget dintre echipele din Liga Campionilor şi îşi joacă meciurile de pe teren propriu la Hamburg, sala sa nefiind omologată.

În celălalt meci al grupei, Dinamo Volgograd întâlneşte sâmbătă pe Itxako Estella, în Rusia.

"Galacticele" de la Oltchim Râmnicu Vâlcea îşi încep astăzi, de la ora 20:00, parcursul european, într-un sezon în care elevele lui Radu Voina şi-au propus să joace din nou finala Ligii Campionilor.

Primul adversar vine din Germania şi este o echipă debutantă în Liga Campionilor. Considerată outsideră în grupa D, Buxtehuder SV nu ar trebui să pună probleme Oltchimului, dar româncele refuză să îşi privească adversarul de sus. "Chiar dacă sunt debutante în Ligă, trebuie să fim atente. Au un joc foarte rapid şi câteva handbaliste care evoluează în naţionala Germaniei. Mergem să câştigăm, dar suntem convinse că nu va fi uşor", a declarat căpitanul echipei, Oa

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 28 minute
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Primăria Constanța Cod galben de ploi, descărcări electrice și vânt puternic în Dobrogea!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie informează că, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 - 18 iulie, ora 03:00, județul Constanța se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instab

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum 40 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 49 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 2 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Ancheta în cazul prăbuşirii avionului Air India se concentrează asupra acţiunilor căpitanului, după ce înregistrarea vocilor din cabină sugerează că acesta a oprit alimentarea cu combustibil a motoarelor

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înregistrarea dialogului din cabina de pilotaj a avionului Air India care s-a prăbuşit luna trecută, catastrofă soldată cu 260 de morţi, indică faptul că pilotul comandant al aeronavei oprise aliment

Vremea

București
acum

29°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°