Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul Capitalei, dat afară din sediu de primarul Oprescu: „M-a somat să-mi mut sediul, dar nu mi-a dat un alt loc unde să mă duc”

Publicat in Adevarul, vineri 30 septembrie 2011 ·

Prefectul Capitalei Mihai Atănăsoaei declară că a primit o adresă din partea angajaţilor primarului general Sorin Oprescu prin care este somat să îşi mute sediul pentru a se putea continua lucrările la vechiul amplasament al primăriei capitalei, situat pe Bulevardul Regina Elisabeta

Prefectul spune că e de datoria primarului să identifice un alt sediu în care să se mute prefectura. „I-am cerut de 10 ori până acum să îmi dea un alt sediu, nici eu nu mai pot sta aici pentru că vine iarna, căldura nu funcţionează şi nu-mi pot lăsa oamenii în frig”, a declarat Atănăsoaei pentru adevarul.ro, şi a mai spus că este de părere că acest joc al primarului este făcut doar pentru a-l scoate vinovat în cazul în care lucrările la vechiul sediu nu vor fi finalizate la timp, iar primarul va decide prelungirea constractului pentru noul sediu, pe care Primăria plăteşte anual o chirie exorbitantă de 250.000 de euro lunar.

Redăm integral scrisoarea prefectului către primar.

Stimate domnule Primar General,

Suntem obligaţi să folosim şi acest mijloc de comunicare şi să revenim la adresele cu numerele de înregistrare 20.787/14.07.2009,34.002/11.01.2010, 34.002/17.03.2010,13.440/19.08.2010,15.627/25.07.2011,16.604/08.08.2011, 16.999/17.08.2011,18.595/09.09.2011,19.312/21.09.2011,SM/19.310/ P/30.09.2011 transmise de Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti către dumneavostră într-un interval de doi ani şi doua luni, referitoare la lucrările de consolidare ale Palatului Administrativ din B-dul Regina Elisabeta, nr. 47, sector 5, Bucureşti, cu speranţa că veţi identifica un sediu în care instituţia noastră să işi desfăşoare activitatea în condiţii optime.

Vă reamintim că, din punct de vedere legal, palatele administrative din municipiile reşedinţe de judeţ, cum este şi cazul Palatului Administrativ al municipiului Bucureşti, sunt bunuri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum o ora
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum 52 minute
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 2 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 41 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 4 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum o ora
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°