Instituţiile responsabile cu depozitarea cărţilor şi periodicelor urmează şi ele modelul muzeelor, invitând sâmbătă la prima lor noapte albă, ocazie prin care oferă gratis un festin cultural vizitatorilor nocturni.
De mâine seară şi până duminică în zori, la bibliotecile din Bucureşti şi la alte peste 35 din ţară, se vor deschide simultan porţile pentru iubitorii de carte, care nu vor avea nevoie de nici un permis. Sunt organizate tururi ghidate, conferinţe, ateliere, mese rotunde, spectacole de teatru, prezentări de modă. Vor fi deschise arhivele bibliotecilor şi se va permite accesul la cărţi rare. Atmosfera va fi întregită de proiecţii de film, concerte unplugged, vernisaje etc. Mai mult, pasionaţilor de lectură li se vor alătura personalităţi cu perspective cât mai diverse asupra realităţii culturale de azi.
Sub mottoul „Noaptea bibliotecilor trezeşte cititul cu plăcere", organizatorii principali Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România invită pasionaţii de lectură la un maraton cu intrare liberă menit să pledeze pentru lectură.
„Deşi Kindle sau iPad sunt considerate o alternativă a bibliotecilor reale, în fapt, PDF-ul nu poate învinge emoţia şi parfumul filelor unei cărţi pe care o găseşti în bibliotecă, o instituţie aproape uitată de majoritatea tinerilor. Într-o eră în care informaţia este la o distanţă de un simplu click, -Noaptea Bibliotecilor- ne aminteşte că experienţa lecturii ar trebui redescoperită şi aprofundată", argumentează organizatorii.
Un program nonconformist
Sâmbătă, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I" Bucureşti, nu doar că sălile de lectură stau deschise până dimineaţa, dar se joacă şi teatru, de la 18.00, când trupa Hazard prezintă spectacolul „Muzicanţii din Bremen", după Fraţii Grimm.
Un volum de patru kilograme, care a văzut recent lumina tiparului, „Car