Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miliardarul George Soros are soluţia pentru criza datoriilor din zona euro

Publicat in Adevarul, vineri 30 septembrie 2011 ·

Politicienii au pierdut controlul asupra crizei economice, iar pieţele financiare împing lumea în depresiune, a afirmat, vineri, investitorul american George Soros, îndemnând Europa să înfiinţeze o trezorerie comună, să-şi recapitalizeze băncile şi să protejeze statele vulnerabile.

George Soros, cel care în 1992 a câştigat miliarde de dolari prin speculaţii pe lira sterlină, a declarat că cea mai importantă sarcină este "ridicarea unei protecţii împotriva contagiunii de pe urma unui posibil faliment al Greciei".

"Din moment ce un tratat european pentru înfiinţarea unei Trezorerii comune ar avea nevoie de prea mult timp pentru a fi concretizat, în acestă perioadă statele membre ar trebui să apeleze la Banca Centrală Europeană (BCE) pentru a umple acest vid. Atât băncile cât şi obligaţiunile unor ţări precum Spania şi Italia trebuie protejate. Pentru a reduce presiunea asupra obligaţiunilor guvernamentale ale unor state precum Italia, BCE ar trebui să scadă rata de discount", a scris miliardarul într-un articol pentru cotidianul Financial Times.

Soros a explicat că Banca Centrală Europeană ar putea încuraja ulterior statele să se finanţeze singure prin bonuri de tezaur cumpărate de bănci. Apoi, la un moment dat, băncile ar putea să aplice un nou discount obligaţiunilor la banca centrală, permiţând statelor să se refinanţeze pentru circa 1% pe an în timpul "perioadei de urgenţă".

"Nici BCE şi nici Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară nu ar mai cumpăra obligaţiuni de pe pieţele financiare", a adăugat el, explicând că Facilitatea de stabilitate ar trebui folosită pentru a garanta şi recapitaliza băncile.

"Aceste măsuri i-ar permite Greciei să intre în incapacitate de plată fără să provoace o prăbuşire globală. Asta ar însemna că Grecia ar fi forţată să intre în faliment. Cum s-ar descurca Grecia...ar depinde de greci", a mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 8 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 13 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 7 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°