(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 65, octombrie 2011)
"Lovitura aceea între umeri şi gît" este un vers dintr-o poezie a lui Gellu Naum şi conţine o trimitere la una dintre practicile spirituale (de "trezire") ale zen-ului. Învăţătorul, avînd un kyosaku (baston de bambus cu un capăt plat), aplică discipolilor adormiţi o lovitură peste umeri, ca să-i trezească.
Cum, cine, ce...
"Cum l-aţi cunoscut pe Gellu Naum?", mă întreabă acum cîteva luni o doamnă de la un post de televiziune. Şi întrebarea mă ia prin surprindere, ca de obicei, deşi, evident, n-ar trebui. E nevoie de un răspuns scurt, nu e timp pentru poveşti, pentru detalii. "L-am cunoscut de mai multe ori", spun, după o mică ezitare.
"Cine e Gellu Naum pentru dumneavoastră?", mă întreabă de la radio. "Lovitura aceea între umeri şi gît." Dar asta nu e pentru radio. "O parte din imaginarul meu." "Eşti un imaginar", strigă într-o poezie (într-un vis) "o fată cu o păpuşă de cîrpe în braţe", "prietenă de multă vreme". "Închipuiţi-vă gestul ei narativ." Or, eu nu-mi pot permite gesturi narative la radio. Şi-apoi, gesturile narative au nevoie de atîtea alte gesturi... La radio spui doar că e un scriitor pe care te bucuri că ai avut norocul să-l cunoşti.
"Ce pierde un cititor care nu-l citeşte pe Naum?", mă întreabă de la gazetă. "Pierde legătura cu un poet important, pentru care poezia era un mod de viaţă", răspund. Şi mă întreb: oare ce înseamnă pentru alţii "poezia ca mod de viaţă"? După suprarealişti, au spus-o atîţia, care n-au nici o treabă cu adevărata semnificaţie. "Pentru mine, omul e literatura lui...", declara Herta Müller, referindu-se la Gellu Naum, într-un interviu din 2005. Descoperisem şi eu asta în 1987, cînd l-am cunoscut. Indiferent cum ai pune accentul, omul e literatura lui. (Omul e literatura lui! Omul e literatura lui.) În ambele sensuri, exact în acelaşi timp! @N_P
