De ce sîntem astăzi primiţi, găzduiţi, menţionaţi, apreciaţi şi (răs)plătiţi sau, după caz, desconsideraţi, persiflaţi, insultaţi şi alungaţi aşa cum sîntem, prin Europa?
Cine ne-au fost (primii) ambasadori?! În nici un caz cei trimişi de Cotroceni şi de unul sau altul din guvernele României din primii ani de libertate, adevărat? Ci, mai ales, cei din valul întîi al emigraţiei româneşti din 1990-’92, fie ei ingineri, tîmplari, informaticieni, chelneri, fotoreporteri, hoţi, marinari sau scriitori. Acest grup pitoresc, aceşti aventurieri-ambasadori coborîţi toţi, aproape dintr-odată, pe peroanele unor gări (vest)europene. În cazul eroilor mei, gări (şi porturi) scandinave. Cartea mea conţine, în trei părţi şi un epilog, acest Descălecat. Conţine povestea intimă a conflictului trăit, a şocului psihologic avut de ei la ruperea de ţară, de familia şi de prietenii lor şi încercarea uneori disperată de a se adapta la aerul bine ozonat al Suediei de la sfîrşitul secolului al XX-lea, dar şi la vicleniile unui alt fel de birocraţie.
La fel de bine, cartea conţine şi fuga spre refugiul conservatorismului – dictat de bunul-simţ al unui intelectual est-european mai întîi amuzat şi apoi îngrozit de naivităţile neo-liberale care bîntuie (prin) lumea suedeză pe care s-a hotărît s-o cucerească.
… E 1990. Vara. Tînărul plecat din Gara de Nord, purtat de trei trenuri şi două feriboturi, ajunge în numai 24 de ore la Södertälje. Intelectual care trecuse de atîtea ori pe la Dostoievski, Márquez şi O’Neill, ca şi pe la Fellini, Bergman şi Buñuel, tipul ăsta nu trecuse niciodată de Episcopia Bihorului. Şi acum, brusc, se vede coborînd într-o gară al cărei nume se scrie, domnule, şi cu ö, şi cu ä! Cam aşa stau lucrurile. Aici începe aventura! Radu Jörgensen –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––Se respinge de Radu Jörgensen/ fragment Motelul e alb, aşezat pe două
