Mihai Zamfir, Scurtă istorie.

Panorama alternativă a literaturii române, vol. I

Bucureşti-Iaşi, Cartea Românească-Polirom, 2011, 440 p.

Fin cunoscător al poeticilor literaturii autohtone, mai ales din perspectiva de comparatist, el însuşi ficţionar, aşadar un insider, în sensul călinescian, Mihai Zamfir ne oferă acum o sinteză în care informaţia mănoasă conlucrează cu portretistica absolut memorabilă. Estetul se vede peste tot, de la căutarea îndelungată, deşi invizibilă, a cadenţei frazei, până la organizarea ca atare a momentelor, care încep cu figura lui Conachi, pentru a se încheia, deocamdată, cu un tablou al sfârşitului de secol 19, respectiv cu Primul modernism, populat de Macedonski, Petică şi Dimitrie Anghel. Deşi dispoziţia exegetului se dovedeşte mereu empatică, anumite exagerări ori improprietăţi axiologice din varii comentarii fiind tratate, senioral, ca „înduioşătoare”, atitudinea principială rămâne una polemică, şi acest aspect este limpede chiar din premise. În raport cu alţi compactatori ai fenomenelor noastre literare, Mihai Zamfir mizează pe ceea ce ne mai spun astăzi diverşi autori din unghiul stilistic. Dacă descoperim individualitatea unor concatenări subîntinse, e adevărat, de mitul personal şi de nenumărate variabile sociale, de presiunea cronotopului, în speţă, avem posibilitatea de a proiecta formule unicizante pentru definiri care să nu semene cu eternele asocieri de manual: „Tot ceea ce, aparent, ţine de un univers de infinită bogăţie (sub aspectul lumilor înfăţişate, al ingeniozităţii invenţiei, al viziunii filosofice, al experienţei biografice etc.) este reductibil la un cifru lingvistic şi se închide în el. Dacă reuşim să-l identificăm, să-l descriem şi să-l apreciem, atunci am atins miezul unei opere literare, individualitatea ei ultimă; în căutarea lui, a cifrului ascuns, se află toate monografiile autoril