Belarusul a decis vineri să nu participe la un summit al Parteneriatului Estic ce reuneşte UE şi şase ţări foste sovietice, a anunţat preşedinţia poloneză a UE.
„Acest summit se deschide, din nefericire fără ca toată lumea să fie prezentă, lispeşte delegaţia belarusă", a declarat la începutul reuniunii la Varşovia premierul polonez Donald Tusk, citat de AFP, preluată de Mediafax. Această decizie pare o reacţie la criticile lansate împotriva regimului belarus de oficialii europeni din cauza represiunii continue a opoziţiei în ţară.
Joi seara, Uniunea Europeană a închis poarta oricărei forme de cooperare cu Belarusul în absenţa eliberării opozanţilor politici, un preambul la acest summit, şi a lăsat să planeze ameninţarea unor noi sancţiuni împotriva regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.
Pe de altă pare, Minskul nu a apreciat nivelul de reprezentare care i-a fost acordat la summitul Parteneriatului Estic.
Lukaşenko, vizat de interdicţia de călătorie în UE, nu a fost invitat. Europenii l-au invitat pe ministrul său de Externe, care a refuzat. Belarusul a vrut să trimită doar un ambasador dar până la urmă s-a retras.