Capitala României va găzdui, la sfârşitul săptămânii viitoare, unul dintre cele mai importante evenimente din acest an. Este vorba de Sesiunea anuală a Adunării Parlamentare NATO şi se va desfăşura la Palatul Parlamentului.
Manifestarea de la Bucureşti, care va avea loc în zilele de 8 şi 9 octombrie, va beneficia de măsuri de securitate luate la nivelul adunărilor parlamentare, în zona Aeroportului Otopeni, pe traseele de deplasare a oficialilor NATO, în spaţiile de cazare a acestora şi în zonele de desfăşurare a activităţilor oficale.
S-a stabilit deja menţinerea alertei teroriste, în intervalul 7-10 octombrie. Nivelul acesteia a fost stabilit ca Precaut.
Grupul de conducere şi asigurare a măsurilor de securitate pentru acest eveniment este format din reprezentanţii Ministerului de Interne, ai Ministerului Apărării, ai SRI, SIE, STS şi este coordonat de SPP.
Reprezentanţii SPP spun că nu vor fi restricţii de circulaţie dar vizitele turistice la Palatul Parlamentului, în perioada în care va avea loc manifestarea, vor fi suspendate.