Fondatorul SMURD, Raed Arafat (47 de ani) spune povestea pasiunii sale, medicina de urgenţă: încă de la 14 ani şi-a făcut o echipă de intervenţie la şcoală şi a dat la Medicină, deşi tatăl său s-a împotrivit.
La Ministerul Sănătăţii, la ora şapte seara, un singur birou mai are lumina aprinsă: al subsecretarului de stat Raed Arafat. Are şedinţă. Iese din ea fresh şi zâmbitor, deşi e treaz de dimineaţă la ora 4. Astăzi a supervizat un examen şi, ca să înlăture orice suspiciune că unii dintre candidaţi ar şti subiectele, le-a schimbat pe ultima sută de metri, în zori. Raed Arafat, palestinianul sinonim cu SMURD, care ne-a învăţat pe noi, românii, lecţia perseverenţei, zboară în zilele libere nu în vreun concediu, ci la Târgu Mureş, să facă gărzi pe elicopter, şi, când finalizează un proiect, are deja unul schiţat pe jumătate, care aşteaptă toată atenţia lui. Nu suportă timpii morţi, spune, şi urăşte rutina. Aşa a fost de mic.
Cum a arătat copilăria dumneavoastră în Palestina?
A fost o situaţie deosebită, pentru că în Nablus, oraşul meu, exista prezenţa ocupaţiei, erau conflicte continue, nu era o viaţă obişnuită. Trebuia ca seara să fii acasă, viaţă de noapte foarte puţină... Dar eu am avut noroc, pentru că am fost dintr-o familie cu stare bună, şi am putut să ies să studiez. Dar când locuieşti într-un oraş în care ştii că oricând poate fi un conflict, că unii aruncă cu pietre în alţii şi uneori îi împuşcă, nu pot spune că am avut o copilărie ca oricare alta. Este un impact. Şi când te duci la şcoală, şi când te întorci de la şcoală. Dar nici nu pot spune că am trăit cu o spaimă continuă.
Ce fel de copil aţi fost?
Încăpăţânat, foarte încăpăţânat. Mi-au spus-o şi alţii şi o ştiam şi eu. Dacă mi-am pus ceva în cap am mers până în pânzele albe, indiferent ce se întâmpla.
Ce nu vă plăcea să faceţi?
Nu