Oamenii legii i-au identificat pe cei patru tineri implicaţi în contrabanda cu ţigări care au reuşit să treacă frontiera înainte de a fi prinşi. În timpul acţiunii din 27 septembrie, doar Emanuel C. a fost mai ghinionist, acesta fiind încătuşat pe loc.
Poliţiştii de frontieră au descoperit în noaptea de joi spre vineri cinci persoane care transportau nouă colete cu ţigări de contrabandă peste râul Nera. “După ce s-a acţionat prin somarea verbală şi urmărirea acestora, poliţiştii au reuşit să prindă o persoană. Celelalte au sărit în apă şi au reuşit să se întoarcă în Serbia. În consecinţă, poliţiştii de frontieră români au informat de urgenţă autorităţile statului vecin, în vederea urmăririi celor trei personae pe teritoriul Serbiei”, a precizat Alina Tănăsescu, de la Poliţia de Frontieră. Tânărul reţinut, în vârstă de doar 20 ani, avea asupra sa cantitatea de 4.450 pachete în valoare de aproximativ 22.250 lei.
Trei zile mai târziu, poliţiştii i-au identificat şi pe ceilalţi. “Cu ocazia continuării cercetărilor asupra activităţii infracţionale de contrabandă din data de 27 septembrie a numitului Emanuel C. s-a constatat ca acesta a fost sprijinit de alte patru persoane. Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Socol au identificat cele patru persoane implicate în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări, pe numele lor, Oliver C., Ciprian I.I., Emilian T. şi Marian G., cu vârste între 18 şi 31 de ani”, a mai spus reprezentantul Poliţiei de Frontieră.
Faţă de Emanuel C. a fost luată măsura arestului preventiv pentru zece zile, iar celor patru persoane identificate li s-a interzis să părăsească ţara pe o perioada de 30 zile.