Noul antrenor al Stelei, Ilie Stan, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că printre obiectivele sale se numără accederea în faza următoare a Ligii Europa, din grupa J a competiţiei, şi apropierea de primele locuri ale Ligii I.
"Îmi doresc foarte mult «primăvara europeană» şi nu în ultimul rând să ne apropiem de locurile fruntaşe. Pentru mine nu există locul cinci, opt, ci doar locul unu", a spus Ilie Stan.
Ilie Stan a menţionat că a visat să pregătească Steaua de când s-a apucat de antrenorat. "Sunt foarte bucuros, mi-am îndeplinit un vis. Este practic al doilea vis. Când am început să dau în minge visam să joc la Steaua, când m-am apucat de antrenorat, mi-am dorit foarte mult să pregătesc Steaua", a mai spus el.
Tehnicianul a menţionat că a preferat să colaboreze cu Narcis Răducan decât cu Mihai Stoica: "Domnul Becali m-a întrebat cu cine aş vrea să lucrez, cu Meme sau cu Narcis. Am spus că de mult mi-aş fi dorit să lucrez cu Meme, dar acum simt nevoia să lucrez cu Narcis pentru că îl cunosc foarte bine".
El se aştepta ca finanţatorul Gigi Becali să-i propună funcţia de antrenor. "Nu am ezitat deloc să antrenez Steaua. Sincer am fost surprins când m-a sunat, dar pe undeva mă aşteptam. Mă gândeam că dacă pleacă Roni, ce soluţii ar mai avea domnul Becali. Sper să rezist cât mai mult şi să schimb echipa în bine", a adăugat Stan.
Stan i-a avertizat pe jucători că va urma o perioadă plină de sacrificii: "Fără disciplină, seriozitate, muncă, nu poţi face nimic. Marea performanţă aşa se face. Eu încerc prin venirea mea la Steaua să readuc acel spirit pe care îl avea. Nu va fi uşor, dar aşa cum îi ştiu pe jucătorii din lot, care au valoare, sunt pregătiţi pentru muncă şi sacrificii. Eu zic că putem să realizăm obiectivele, care rămân încă în picioare".
Tehnicianul o să discute despre contractul său la Steaua după partida cu Oţe