Din ce în ce mai des aud că Uniunea Social-Liberală (USL) ar fi o \"alianţă împotriva naturii\".
O formulare foarte îndrăgită de unii analişti politici, care abia buchisesc literele alfabetului. Destui chibiţi vorbesc pe nas despre incompatibilitatea dintre PNL şi PSD. O incompatibilitate ideologică la prima vedere, deşi Crin Antonescu, încă de la realegerea sa din 8 martie 2010, a anunţat că vrea un "partid de mase" şi că porţile partidului sunt deschise şi altor orientări, vorbind chiar despre creştin-democraţi. În limbaj politic, PNL-ul lui Crin a alunecat spre stânga, spre acel liberalism- social, atât de atrăgător în Europa Occidentală. În unele ţări din Vest, liberalii sunt aproape confundaţi cu stânga, locul dreptei aparţinând conservatorilor şi popularilor. Bătrânii liberali au mârâit, s-au retras elegant şi l-au lăsat pe tânărul tulcean să-şi ducă programul până la capăt...
Din punctul meu de vedere, nu-i nicio nenorocire că PNL s-a aliat cu PSD, e un simplu pact electoral. În plus, am salutat protocolul liberalilor cu Partidul Conservator, pentru că, din punct de vedere ideologic, PC ar trebui să fuzioneze prin absorţie cu PNL. Vă rog să nu râdeţi, sunt poate printre singurii români care a citit programul PC, care este eminamente unul liberal. Doar vanităţile pot împiedica, în viitor, comasarea conservatorilor cu liberalii!
Alianţa PNL cu PSD nu este o noutate. Ani de-a rândul, liberalii au ştiut să fie versatili, isteţi sau şmecheri, cum se spune în popor. În favoarea mea aduc ca mărturie istoria. În intervalul 1919 - 1937, în România s-au desfăşurat zece alegeri pentru Adunarea Deputaţilor şi pentru Senat (în 1919, 1920, 1922, 1926, 1927, 1928, 1931, 1932, 1933, 1937). Partidul Naţional-Liberal a avut fluctuaţii: a obţinut 6,8% din voturi în 1920, apoi 60,3% în 1922, a scăzut la 7,3% în 1926, pentru a urca la 61,7% în 19
