De 20 de ani, un gospodar pensionar din Mureş ţine un jurnal zilnic al vieţii satului în care trăieşte. Îl cheamă Ion Husar, dar, în sat, lumea-i spune Ionu’ Vărvarei, după maică-sa.

A lucrat mulţi ani departe de casă şi s-a mai întors în Orşova (de Mureş) când de-abia ieşise la pensie - se fac imediat 20 de ani de atunci. S-a lepădat de viaţa de orăşean pe care a dus-o şi a învăţat din nou mersul lucrurilor la ţară pe lângă Varvara. Ion Husar îşi admiră memoriile din anul 2010

Bătrâna a fost o femeie vrednică. S-a descurcat cu doi copii şi cu gospodăria când bărbatul ei a fost deţinut politic pe la Gherla şi Poarta Albă pentru că făcea parte dintr-o celulă de luptă împotriva comuniştilor. S-a descurcat şi când comuniştii i-au luat vaca şi tot de prin curte, chiar şi ţoalele cu care se acopereau, iar sora mai mică a lui Ion era de numai două săptămâni. Era tare credincioasă; la bătrâneţe îşi nota tot ce se întâmpla peste zi şi scria pricesne pe care femeile din prin sat i le cer acum lui Ion. Chiar şi preoteasa a întrebat de caietul ei. În 2008 şi-a dat sufletul, iar Ion a rămas singur.

CINE S-A ÎMPRUMUTAT, CINE A MURIT

Nu s-a însurat, măcar că-i bărbat muncitor şi are o pensie bunicică. Se ocupă de tot ce ţine de gospodărie, îşi ajută vecinii şi, când are vreme, merge pe vale, la pescuit.

În fiecare seară, după ce-şi termină treburile, zăboveşte în faţa unui caiet de matematică, în care notează cu scris ordonat şi citeţ cum a fost ziua care se încheie: vremea, mersul lucrărilor agricole, cine s-a împrumutat de la el, cine a murit. Din '78 s-au adunat zeci de caiete (scria de dinainte de-a se întoarce în casa părintească).

„Anul trecut, nu vă vine să credeţi, pe vremea asta, în ziua de 13 octombrie îngheţase tun şi uite azi ce vreme frumoasă-i". Răsfoieşte în caiet şi-mi arată exact pagina aceea. „Marţi. Vremea s-a răcit. Vânt, plo