Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răsar alte sensuri giratorii în oraş. Află unde se mai construieşte unul şi cui serveşte (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 1 octombrie 2011 ·

După ce luna septembrie a fost una în care în Constanţa s-au construit mai multe sensuri giratorii ca oricând, ba chiar unele au răsărit peste noapte, iată că zilele acestea se mai lucrează la încă unul. Mai exact, este vorba despre amenajarea unui sens giratoriu la intersecţia şoselei Mangalia cu strada Hatman Luca Arbore. În zonă, la acest moment, se încropeşte o investiţie, iar beneficiarul achită şi amenajarea giratoriului.

Poziţionarea ar putea părea ciudată, mai ales că la câteva sute de metri se mai află un sens giratoriu amenajat provizoriu, la intersecţia cu drumul spre Cumpăna. Noul sens este proprietatea SC Property Development Two SRL, beneficiarul unui mall care ar urma să fie construit în zonă. Proiectantul viitorului centru comercial, cât şi al sensului giratoriu este Kalinia Proiect, firma arhitectului Felix Arsene, care are în portofoliu, printre altele, şi cartierul de locuinţe ieftine pentru tineri, proiectul primarului Radu Mazăre. De altfel, întreaga istorie a viitorului centru comercial ajunge, într-un fel sau altul, la edilul Constanţei. Property Development Two şi-a arătat intenţia de a ridica centrul comercial aproape de ieşirea din oraş în 2008, atunci când a depus proiectul la Agenţia pentru Protecţia Mediului. Potrivit documentaţiei, mall-ul se va ridica pe şoseaua Mangaliei, parcelele A1121/7 lot 1, A1121/1, A1121/3. Proiectul avea la bază certificatul de urbanism nr. 2716 din 4 iunie a.c. De altfel, planul noului mall a fost supus aprobării consilierilor locali în şedinţa din mai 2008.

Potrivit celor declarate de directorul SCIL Confort Urban, Viorel Farcaş, nu există nicio reglementare care să precizeze faptul că există o distanţă minimă şi una maximă la care se pot amenaja două sensuri giratorii consecutive. După ce luna septembrie a fost una în care în Constanţa s-au construit mai multe sensuri giratorii ca oricând, ba

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 18 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 43 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 2 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în patru judeţe

Ziarul Financiar acum 15 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţa, o avertizare de tip cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă în patru judeţe din sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei. „Duminică, în sudul Olteniei ş

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°