Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, de formaţia poloneză Orlen Wisla Plock, scor 30-29 (13-15), în meciul de debut din grupa C a Ligii Campionilor.
Polonezii au dominat primul sfert al întâlnirii, dar treptat, apărarea HCM a început să dea roade, jucătorii lui Ion Crăciun având reuşite importante şi în ofensivă. Egalarea a venit firesc, 10-10 (min. 20), după care constănţenii au început dominarea, 15-13 la pauză şi 20-17 (min. 38). O cădere în jocul HCM-ului de doar trei minute a readus Wisla în "cărţi", 20-20, ultimul sfert fiind foarte disputat. Campioana României s-a detaşat din nou, 21-24 (min. 48) şi 22-26 (min. 52), dar a avut emoţii când mai erau două minute. După trei atacuri ratate, HCM a tremurat pe final, 28-29 (min. 58), Ghionea a ratat atacul, Stavrositu a fost eliminat ulterior, iar Wisla a egalat, 29-29, când mai erau 45 de secunde din meci. A urmat un fault clar la Toma, neacordat de arbitrii norvegieni Togstad-Kristiansen, apoi Buricea a fost eliminat direct cu cartonaş roşu, iar Kubisztal a marcat de la 7 metri, pentru victoria polonezilor, cu 30-29.
Alexandru Stamate a fost MVP-ul partidei, acţiunile sale fiind imposibil de contracarat.
Marcatori:
Wisla Plock - Kubisztal 8 goluri, Kavas 8, Miszka 4, Backstro 3, Spanne 3, Wisniewski 2, Eklemovici 1, Toromanovici 1.
HCM - Stamate 10 goluri, Buricea 4, Novanc 4, Ghionea 3, Csepreghi 2, Riganas 2, Toma 1, Angelovski 1, Stavrositu 1, Sabou 1.
În continuare, HCM Constanţa are următorul program în grupa C: cu HSV Hamburg (pe teren propriu, 6 octombrie), cu RK Cimos Koper (pe teren propriu, 13 octombrie), cu cu St. Petersburg HC (în deplasare, 19 octombrie), cu HC Metalrug Skopje (în deplasare, 19 noiembrie şi pe teren propriu, 24 noiembrie), cu HSV Hamburg (în deplasare, 1 decembrie), cu Orlen Wisla Plock (pe tere