Sorin Apostu, primarul municipiului Cluj-Napoca a semnat astăzi contractul "Reţea de Staţii self-service de închiriere de biciclete", în prezenţa ministrului Dezvoltarii Regionale şi Turismului, Elena Udrea şi a primului ministru, Emil Boc.
Prin proiectul „Reţea de statii self-service de închiriere de biciclete", unicul de acest gen din ţară, Primăria municipiului Cluj-Napoca va pune la dispoziţia clujenilor un sistem gratuit de staţii de biciclete, pentru a crea o alternativă de mobilitate urbană. Practic, din price punct al oraşului clujenii se vor putea deplasa gratuit în orice alt punct, ridicând o bicicletă din una dintre cele 50 de staţii şi lasând-o la sosire în cea mai apropiată staţie de unde au treabă. Totul pe baza unui card emis la cerere care permite ridicare din staţie a unei biciclete şi depozitarea în punctul de sosire.
50 de staţii de biciclete pentru clujeni
Prin proiect se vor instala 50 de staţii self-service de biciclete, (43 în municipiul Cluj-Napoca, 7 staţii în comunele Apahida şi Floreşti), şi vor fi achiziţionate un număr de 540 de biciclete. Primarul Sorin Apostu a precizat că prin acest program vor fi eliberate 6.000 de cartele.
Valoarea proiectului este de 17.646.598,87 lei, din care 13.417.130,56 lei suma nerambursabilă din partea Uniunii Europene prin Programul Operaţional Regional, axa 1.1 destinata polilor de creştere.