Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maşini de 6 milioane de euro puse sub sechestru de poliţia franceză. VIDEO

Publicat in Gandul, sâmbătă 1 octombrie 2011 ·

Poliţia pariziană a pus sub sechestru 11 maşini de lux ale unui dictator african, parcate în faţa vilei sale din Franţa, relatează The Daily Mail. Maşinile, în valoare de aproape 6 milioane de euro, au fost confiscate în urma unei anchete privind spălarea unor fonduri de ajutor străine.

Automobilele, printre care şi două Bugatti Veyron, un Ferrari 599 GTO şi un Maserati MC12, sunt înregistrate pe numele preşedintelui Guineei Ecuatoriale, Teodoro Obiang Nguema. Nguema este unul dintre numeroşii şefi africani de stat care primesc în mod regulat sume însemnate de bani din partea Uniunii Europene.

Poliţia crede că maşinile au fost dobândite ilegal, din banii trimişti de UE drept ajutor străin, potrivit unei surse citate de cotidianul britanic. "Există o anchetă judiciară în curs de desfăşurare în ceea ce priveşte spălarea banilor şi alte infracţiuni legate de primirea ajutorului străin", a mai precizat sursa care a preferat să rămână anonimă.

Printre maşinile ridicate se mai află un Aston Martin V8 600lm, un Rolls-Royce Drophead Coupe, un Porsche Carrera GT, un Ferrari Enzo, precum şi câteva Bentleys.

Obiang Nguema, actualul preşedinte al Uniunii Africane, nu a fost prezent în momentul în care poliţiştii au confiscat maşinile, însă un membru al personalului le-ar fi spus organelor de ordine că maşinile sunt folosite, în special, de fiul dictatorului, Teodorin Obiang.

Curtea Supremă franceză a desemnat un judecător care să efectueze o anchetă pentru a stabili dacă Obiang Nguema a utilizat fonduri de stat pentru obţinerea unor bunuri personale, precum vila din Paris şi maşinile ridicate de poliţişti.

Guineea Ecuatorială se bucură de rezerve mari de petrol, însă cea mai mare parte a ţării trăieşte în sărăcie. De asemenea, de-a lungul timpului au existat numeroase acuzaţii de corupţie la nivel înalt, în special la adresa preşedintelui

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Donald Trump propune taxe vamale de 50% pentru UE: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri!”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că va recomanda cabinetului său introducerea unei taxe vamale de 50% pentru bunurile provenite din Uniunea Europeană, începând cu 1 iunie, afirmând că blocul comunitar a fost dificil în negocieril

FOTO. Plan Roșu de Intervenție activat la Iași! Accident grav între un autocar și un autocamion!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un accident rutier produs s-a produs azi, 23 mai, între un autocar și un autocamion, în localitatea Lețcani, Iași. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul R

Cine este Stelian Bujduveanu, viceprimarul care preia conducerea Primăriei Capitalei după demisia lui Nicușor Dan

HotNews acum 7 ore
Stelian Bujduveanu a fost ales pentru prima dată consilier general în 2016, iar în decembrie 2020 a fost ales pentru prima dată viceprimar, funcție pe care și-a menținut-o și în următorul mandat. Astăzi, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a

Precizările Președinției după FAKE-news-ul cu Bolojan: Nu a declarat și nici nu a sugerat că țara noastră este dispusă să trimită militari în Ucraina

Gandul acum 40 minute
Coordonatorul Cancelariei Președintelui interimar al României și Consilierul Prezidențial pentru Securitate Națională, Cristian Diaconescu, vine cu mai multe precizări în contextul apariției în spațiul public, în special pe unele rețele sociale, a u

VIDEO Rusia atacă portul Odesa în plină zi, cu rachete balistice. Cel puțin un mort și opt răniți

HotNews acum 29 minute
Cel puțin o persoană a fost ucisă vineri în orașul ucrainean Odesa într-un atac rusesc cu două rachete balistice împotriva infrastructurii portuare, care a făcut de asemenea opt răniți, dintre care patru grav, potrivit șefului administrației militar

Ploi torențiale, grindină și vijelii: avertizarea meteo ANM de Cod galben vizează toată țara

Libertatea acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de fenomene meteorologice extreme. Meteorologii au lansat un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii.

Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor al Holocaustului din România, s-a stins din viață la vârsta de 98 de ani

Ziua Constanta acum 16 minute
Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor al Holocaustului din România, a murit vineri la vârsta de 98 de ani. Anunțul a fost făcut de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel. “Leonard Zăicescu (27.03.1927-23.05.202

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru alegerea ca preşedinte al României

G4Media acum 2 ore
Preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis joi felicitări lui Nicuşor Dan pentru alegerea sa ca preşedinte al României, relatează vineri agenția de știri Xinhua, citată de Agerpres. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit

Daniel Băluță dă semnalul pentru partid: „Mi se pare extrem de important ca PSD să intre la Guvernare”

Adevarul acum o ora
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, este de părere că PSD va trebui să intre la guvernare. El s-a arătat însă convins că indiferent de decizie, partidul va susține 100% viitorul guvern și premier desemnat de Nicușor Dan.

Donald Trump anunţă că a avut loc „un schimb major de prizonieri” între Rusia şi Ucraina. Ce a mai transmis liderul de la Casa Albă

HotNews acum 4 ore
Donald Trump a anunţat vineri că tocmai s-a încheiat un schimb major de prizonieri între Rusia şi Ucraina. Anunțul preşedintelui american vine la o săptămână după discuțiile purtate de cele două părți la Istanbul, potrivit Reuters, citată de News.ro

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/15°
lun.

11°/22°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/26°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/13°
lun.

9°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/19°
lun.

12°/19°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

8°/13°
lun.

7°/17°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

6°/19°
lun.

9°/19°