Existenţa pictorului şi creatorului Muzeului Ţăranului Român a stat sub semnul frumuseţii venite din credinţă şi din dragostea pentru omul firesc. Fiu al etnologului Ernest Bernea, Horia Bernea a lăsat în urma sa două comori esenţiale pentru cultura română de azi: pictura sa, o sinteză între Occident şi Bizanţ, realizată în spiritul unei credinţe deschise, cum susţin criticii de artă, şi Muzeul Ţăranului Român (MŢR), un vis pe care a apucat să şi-l împlinească.

În cei 62 de ani petrecuţi în lumea oamenilor, între 14 septembrie 1938, când s-a născut la Bucureşti, şi 4 decembrie 2000, când a murit la Paris, pictorul a cercetat permanent lumea din jur şi lumea dinăuntru deopotrivă, în vremuri în care totalitarismul făcea ravagii. Destinul tatălui său, care a fost considerat, printre altele, ideolog al mişcării legionare, l-a marcat profund. Copilăria lui Horia Bernea a stat între destinul tatălui care fugea de arestare şi soarta unei mame neputincioase: „Taică-meu a lipsit 13 ani din viaţa noastră, a fost la puşcărie. Şi prin '49 -'50, lipsea mult de acasă, se ascundea, pentru că se făceau arestări în zona Braşovului. Sunt lucruri pe care le-am aflat mult mai târziu. Problemele mele de atunci erau joaca şi desenul. Nu am sesizat cu adevărat gravitatea evenimentelor decât în 1952, când a fost arestat chiar de lângă mine, din casă. A fost o experienţă dură. Aşa am învăţat să văd efectele unei politici. Ştiţi ce au însemnat crimele comunismului pentru familia mea? Nu doar arestarea lui tăică-meu, ci şi moartea mamei, în 1957. Ea trebuia să-şi facă o operaţie şi nu s-a putut duce, pentru că avea trei copii şi un salariu amărât de profesoară. A murit de cancer la vezica biliară. Nu trebuie să omitem un alt aspect: criza familiei. Tata, când s-a întors după puşcărie acasă, a găsit-o pe mama moartă..."

De la botanică la artă

Înainte să descopere pictura, Hori