…dar şi vreo 3 detectivi, care să-i descopere talentul, mintea şi caracterul

Ştirile cu adevărat senzaţionale sînt adeseori deasupra puterii noastre de înţelegere, din care motiv par banale. Normal, nu senzaţional, e ca un patron, care-l plăteşte mai mult decît bine pe un angajat, să nu se roage de acesta să lucreze, ci să-i dea un picior în fund, la cel mai mic moft. Senzaţional e cînd lucrurile se petrec invers. Priceapă fiecare ce vreau eu să spun prin invers.

Cazul senzaţional e al lui Dodel, cel mult prea prost la picior, şi al patronului său, Gigel, cel mult prea deschis la pungă. Dodel e un etalon de afacere ratată, dar una din acele afaceri eşuate care, pentru că-s catastrofale, par importante. Şi cum lumea obişnuieşte să confunde importanţa cu calitatea, nimeni nu se grăbeşte să observe cît de greşită a fost şi încă mai e afacerea. Nici chiar Gigel.

Lui Dodel, în loc să-i fie servit un picior în fund, i s-a angajat bonă. Mă rog, nu tocmai o bonă, ci nişte detectivi, care trebuie să-i pună piedică atunci cînd fuge la cîrciumă, la curve sau la guleai înainte de meciuri şi să-i numere lacătele de la cameră, după partidele pierdute. Trebuie spus aici că Dodel a fost angajat şi e plătit cu toptanul, în ideea că trebuie să-i cîştige patronului campionatul. Iar invers e că el i-l pierde. Cu toate că situaţia e cît se poate de invers, Dodel e plătit în continuare şi relaţia s-a dat peste cap: nu Dodel se roagă de Gigel să-i dea banii, ci Gigel se roagă de Dodel să joace. Să nu vină cu picioarele împleticite în teren şi la casierie. Iar dacă în teren mai merge să vină gata terminat de la cafenele, manele şi mamele, măcar la casierie să semneze cu un deget fără fractură..

Dacă aţi socotit că toate cele zise pînă aici nu-s destul de aiurea, ca să se cheme şi senzaţionale, ei, bine, mai e ceva. Din surse a căror identitate n-o putem dezvălui, a