Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culisele întâlnirii dintre domnu’ Dan şi „amantele OTV-iste”: „Uite, aia şi-a făcut costum mov, nu ca noi”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 1 octombrie 2011 ·

Dan Diaconescu a făcut prima vizită în teritoriu după înregistrarea oficială a partidului său. Oraşul de deschidere a turneului naţional a fost ales Timişoara. „Amantele OTV-iste”, aşa cum le-a numit Diaconescu pe cele care „se culcă şi se scoală cu OTV”, s-au înghesuit să dea mâna cu domnu’ Dan şi să obţină un autograf de la el.

Puţin după ora 11.00, sala Capitol a Filarmonicii Banatul a fost luată cu asalt de fanii lui Dan Diaconescu. Echipaţi corespunzător, cu fulare mov, simpatizanţii Partidului Poporului Dan Diaconescu, din Timiş şi judeţele învecinate au venit la conferinţa judeţeană a partidului. OTV-iştii au avut pregătită şi o surpriză din partea organizatorilor, un spectacol de muzică popolară cu melodii despre „coşie”, „băgiţă”, „iubire” şi „bani”.

La ora 13.00 era aşteptat şi domnu’ Dan, iar pentru că erau prevăzute şi posibile scandaluri din cauza frământărilor din interiorul partidului, la faţa locului au fost aduse şi câteva „gorile”, care şi-au intrat imediat în rol, făcând ordine în stânga şi în dreapta.

Echipaţi în culorile partidului

Cu puţin timp înainte de ora 13.00, tot mai multă lume a început să se adune în faţa Cinema Capitol. Doamne, trecute bine de prima tinereţe, veneau spre Filarmonică, echipate cu tricouri mov, semn că ştiau deja care sunt culorile oficiale ale partidului. Invidia a ieşit însă imediat la iveală, când doamnele au sesizat că o altă tanti are un costum mov complet. „Uite la aia, şi-a făcut costum mov, nu ca noi”, a spus una din doamne studiind mulţimea pentru a vedea cum încearcă alţii să-l seducă pe domnu’ Dan.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

Doi lei poza mare, un leu cea mică

Se făcuse ora 13.00 şi Diaconescu a sosit, dar nu în carne şi oase ci în fotografii pe care organizatorii le vindeau la doi lei bucata, portretul mare, şi un leu poza mică. Sărăciţi d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum o ora
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 56 minute
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum o ora
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 9 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 9 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 4 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

2°/7°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
vin.

4°/5°
Timisoara
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°
vin.

4°/8°