Printr-o fericita intamplare, Romania a intrat in atentia americanilor si uite-asa, din senin, ne-am pomenit cu un scut antiracheta. Bucurie mare pe la Deveselu, cateva mame mai grijulii au inceput sa pregateasca zestrea fetelor, ca cine stie de unde sare norocul si isi vede odrasla plecand dincolo de ocean. Ca doar asta este visul romanului: sa plece unde o vedea cu ochii, numai in Romania sa nu stea.

Un vis care in loc sa ne transforme in cetateni europeni ne-a schimbat in paria UE. Nu infractionalitatea sau cersetoria, devenite simboluri nationale, au determinat tarile vestice sa se gandeasca la exmatriculare, ci exodul care a dat peste cap intreaga gandire occidentala, care isi dorea ca Romania sa fie nu doar o poarta de intrare, ci si una deschisa catre inima Orientului.

Chiar daca unii au sarit ca arsi la vestea ca Occidentul ne-a trimis frumusel acasa, pentru a ne masura lungimea organului olfactiv, inainte de a emite pretentii, suntem constienti ca au dreptate si ca mai avem de mers cale lunga pana sa ii intalnim, desi oficial plutim in aceeasi barca.

Folosind in continuare sintagme de genul "romanii din UE", nu facem altceva decat sa recunoastem ca bariera care ne desparte de secole e nemiscata ca o stana de piatra.

Pe nedrept criticata pentru stilul vegetativ, Romania a demonstrat ca este capabila sa dezvolte rapid, atingand apogeul in infractionalitate, combinand cvasicondamnata coruptie cu organizarea tribala a bandelor care in ritm de manele, haladuie prin orase cu sabia in mana, fara ca cineva sa se oboseasca sa le deranjeze.

Si de ce sa o faca, atata timp cat la capatul drumului se afla un magistrat care va informa cetatenii baricadati in case ca respectivele bande nu sunt altceva decat un cor de ingeri diafani.

Din nefericire pentru noi, acel magistrat este parte a poporului roman