O familie de arădeni a fost în pericol de moarte, după ce a fost implicată într-un accident rutier pe DN 7, în zona localităţii Orăştie. Impactul dintre un autoturism VW Passat şi o autoutilitară Skoda condusă de un tânăr slovac s-a soldat cu decesul conducătorului din VW şi cu rănirea a cinci persoane.
Echipajele Descarcerării şi ale SMURD au intervenit aseară petru a-i salva pe pasagerii a două autoturisme implicate într-un accident grav, pe DN7, la ieşire din Orăştie.
“Accidentul a avut loc după ce şoferul în vârstă de 40 de ani al unui VW Passat, în care se mai aflau trei pasageri, a intrat pe contrasens.
Maşina a intrat în coliziune frontală cu o Skoda, condusă din sens opus de un cetăţean slovac de 36 de ani. În urma impactului, conducătorul autoturismului VW Passat a decedat”, a precizat Adriana Voina, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
CLICK PE IMAGINI PENTRU FOTOGALERIE:
Potrivit poliţiştilor, cei trei pasageri din VW, şoferul maşinii Skoda şi o pasageră din autoutilitară au fost răniţi.