Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vin studenţii! Au început cazările în căminele studenţeşti ale Universităţii „Lucian Blaga” GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, sâmbătă 1 octombrie 2011 ·

Studenţii au venit în număr mare, sâmbătă dimineaţa, la Sibiu, la Cantina Studenţească, pentru a-şi ocupa locurile în cămine pentru noul an universitar.

CITIŢI ŞI:

Târgul de bucate tradiţionale “Branduri transilvănene” se ține în acest weekend la Sibiu

Sibiul găzduiește Campionatul Naţional de Dresaj al Câinilor de Serviciu

Ce evenimente sunt în acest weekend în Sibiu

Sâmbătă este prima zi de cazare în căminele Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Alături de părinţi, fraţi, surori, prieteni, studenţii s-au strâns răbdători la una din intrările Cantinei Studenţeşti în aşteptarea completării contractului de cazare. Pe strada Rennes, unde studenţii obişnuiesc să ia masa, au loc cazările pentru căminele 1, 2 şi 3 din Sibiu. Potrivit programului, în cursul zilei de sâmbătă vor fi cazaţi studenţii a căror nume încep cu A până la litera N, urmând ca duminică să aibă loc cazarea pentru literele O până la Z. Cazările vor începe de la ora 9 dimineaţa şi se vor încheia la ora 20.

Nemulţumiţi de taxe

Reprezentanţii universităţii aşteaptă în acest an peste 1.900 de studenţi care să se cazeze în camerele celor şapte cămine de care instituţia dispune. Preţurile pentru o persoană pornesc de la 140 de lei şi pot trece de 500 de lei, pentru un loc în căminul nr. 3, spre exemplu, unde studentul poate sta singur în cameră. Costurile sunt considerate puţin cam mari de studenţi, în raport cu condiţiile oferite.

„Eu am primit loc în căminele 2 şi 7, dar am ales căminul nr. 2 pentru că e mai aproape de facultate. În ceea ce priveşte preţurile, mi se par puţin cam mari, având în vedere că condiţiile nu prea cresc. Dacă tot schimbă preţul, să schimbe şi condiţiile”, a spus Raluca, de 21 de ani, din Drăgăşani, studentă anul trei la Facultatea de Drept „Simion Bărnuţiu”.

De aceeaşi părere este şi Simo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum o ora
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 8 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 11 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Florin Piersic, ȘOCAT de moartea prietenului Gabriel Cotabiță: „Vei continua să trăiești în inima mea. Te voi iubi mereu, Omule!”

Gandul acum 11 ore
Florin Piersic a transmis un mesaj emoționant după ce a aflat de moartea lui Gabriel Cotabiță. Printre altele, celebrul actor și-a reamintit una dintre călătoriile pe care le-a făcut împreună cu prietenul său în țară. „Nu e adevărat! Nu se poate! Gr

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 6 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 13 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 10 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-4°
dum.

-4°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°