Trupa Cortina deschide stagiunea de toamnă cu o piesă adresată tinerilor
“Nici basmele nu mai sunt ce au fost cândva, se schimbă lumea iute în zbor, seara copiii basme nu mai vor.
Însă le este tare, tare dor să bată în taste la calculator. Astea-s poveşti ? Să spună cineva ?”, sunt întrebările la care trebuie să răspundă spectatorii după vizionarea spectacolelor pregătite de trupa Cortina.
”Spectacolul ”Capra cu trei nurori”scris de Cornel Udrea este o parodie după spectacolul iniţial care îi dezvăluie spectatorului tânăr cât de important este să citescă şi să nu petreacă mult timp la calculator”, a declarat Costi Bădeţ, coordonatorul trupei de teatru.
Piesa se adresează copiilor până în 16 ani şi celor de la grădiniţă.
“Intenţionăm să dăm premiera în luna octombrie la început, iar după acest spectcol vom pune în scenă “Păcală în satul lui ”, spectacol care a avut avanpremiera la Arad, pe 12 august, la Festivalul Naţional de Satiră şi Umor din localitatea Macea”, a adăugat Bădeţ.
Toate spectacolele se vor ţine la Casa Tineretului, biletul costă doar 5 lei, echivalentul unei sticle de băuturi răcoritoare.
Cotina nu s-a lăsat jos niciodată, această trupă de teatru a funcţionat neîntrerupt până acum. Pe parcursul trecerii timpului au participat, au concurat la aproape toate festivalurile şi concursurile de acest gen din România.
În afară de festivaluri şi concursuri au fost invitaţi la diferite evenimente cultural în ţară, spectacole sau recepţii. În toate aceste locuri au intrat în contact cu instituţii noi, tradiţii interesante, zone minunate ale ţării.
În peste un deceniu de activitate au cuprins ca repertoriu majoritatea scriitorilor importanţi din ţară si din afara acesteia ca: W. Sheakespeare, J.B.P.Molliere, I.L.Caragiale, M.Sorescu, I.Creanga, L.Tolstoy, M.Sebastian, Cornel Udrea, Isidor Chicet