Cu nici doi ani în urmă, mă întrebam retoric: oare cât timp va mai trece până când cei care flirtează online vor uita să mângâie, să şoptească, să iubească, iar maşinăria asta cool şi deşteaptă va vorbi pentru noi, în locul nostru?
După ore bune petrecute în faţa computerului, de dragul experimentului, am continuat atunci cu o pledoarie pentru viaţa reală: sper să nu apuc ziua în care computerele vor fi protagoniştii propriilor noastre vieţi! Azi avem laptop, blog, online-dating, cibersex... în curând vom purta tastatura pe post de geantă - să roşească ea în locul nostru când primim flori şi complimente, să geamă ea de plăcere când ni se va face masaj 3D...
Sunt A şi vorbesc cu M, R şi D când pe o reţea de socializare, când pe alta. În aceeaşi zi am fost pe rând şi simultan şi C, şi D şi... pentru alţi X parteneri, potenţiali iubiţi, fete sau băieţi, căci cine poate şti exact ce e dincolo de ecranul monitorului. Am experimentat, sfidând realitatea, şi m-am dat cine am vrut eu să fiu până când, la sfârşitul zilei, nici eu nu mai ştiam exact cine sunt.
La nici doi ani de la aceste rânduri, se fac studii şi se scriu articole ample despre relaţii destrămate din cauza iluziilor întreţinute în mediul virtual. În viaţa reală, partenerul nu vine numai cu flori şi zâmbete, ci şi cu probleme pe care noi nu mai avem disponibilitatea de a le gestiona, împovăraţi fiind cu ale noastre proprii. Pe internet, nimeni nu vorbeşte despre boli, neajunsuri, temeri, eşecuri, acolo ele sunt invariabil dive, iar ei cavaleri. Din comoditate, ne amăgim cu mirajul partenerului ideal, vândut pe internet, ratând momente în compania partenerului nostru imperfect, dar real.
