Băiatul din Buhuşi şi-a urmat familia stabilită în Irlanda. În ţară n-a putut face sport de performanţă din lipsă de terenuri şi baze de pregătire pentru rugby! Afirmă însă că şcoala românească e peste cea din patria lui de adopţie
E povestea clasică a unei familii plecate în lume pentru a descoperi un trai mai bun. Chiar cu sacrificii majore. Pe cînd avea doar zece ani, în 2000, George Condurat din Buhuşi s-a despărţit de părinţii săi, care au emigrat în Irlanda. Iar băiatul a putut să-i urmeze abia în 2007. Nu avea habar atunci de rugby, dar s-a apucat de sportul cu balonul oval în ţara de adopţie. Şi, în numai trei ani, a prins un contract la Newbridge RFC, în prima divizie din Irlanda, un fel de eşalon secund, ţinînd cont că forţele rugby-ului local evoluează în Superliga britanică, alături de marile echipe din Anglia, Ţara Galilor. E însă singurul român care a penetrat fie şi pînă la acest nivel într-o ţară în care rugby-ul e o religie.
- George, de ce rugby şi nu fotbal, de exemplu?
- În Irlanda, toată lumea ar vrea să se facă numai rugby, dacă s-ar putea. Cu fotbalul am încercat, dar fiind un tip mai robust am fost îndrumat, bineînţeles, spre balonul oval De fapt, m-a remarcat un antrenor cînd lucram pentru echipa liceului în clasa a X-a.
- În România n-ai avut posibilitatea să faci sport de performanţă?
- În jurul oraşului Buhuşi, acolo unde locuiam, nu era nici o echipă de rugby. Mi-ar fi plăcut să joc, dar unde? Nu sînt cluburi mici, care să aibă grupe de copii, nu sînt baze sportive, iar în şcoli nu se discută de rugby! Mentalitatea românească e de vină. Sînt trist, pentru că de fiecare dată ţi se spunea: «Auzi, mă? N-avem bani!».
"România e zero la sport"
- Ai ajuns acum patru ani în Irlanda, cît de greu a fost să te acomodezi?
- Foarte greu. În primul rînd, am luat-o de la zero, mai ales cu s
