Victor Ponta, Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), declară că Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii este cea mai mare fraudă din ultimii 21 de ani din România.
El a declarat, duminică, la Suceava, că iniţiatorii proiectului vor răspunde penal imediat după ce Uniunea Social Liberală (USL) va prelua puterea. Programul a fost iniţiat de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. Ponta i-a avertizat pe democrat-liberali că vor da socoteală pentru toate ilegalităţile comise pe perioada mandatului lor.
‘Din punctul meu de vedere, programul acela de patru miliarde de euro, al doamnei Elena Udrea, care deocamdată în Suceava şi Botoşani a trecut de o anumită fază procedurală, este cea mai mare fraudă la bani publici comisă în 21 de ani în România. Cei care au iniţiat şi au participat la acel program nu că nu vor primi aceşti bani, ci vor trebui să răspundă în faţa unui audit şi a unei cercetări penale’, a afirmat Ponta, potrivit Agerpres.
Preşedintele PSD susţine că drumurile finanţate prin acest program costă mai mult decât o autostradă, iar programul nu înseamnă decât ‘patru miliarde de euro pentru partid’. ‘Am vorbit foarte serios de faptul că cei de la PDL, care îşi fac iluzii, că, după ce USL va câştiga puterea, vor putea sta liniştiţi, cu toate ilegalităţile, cu toţii banii deturnaţi şi îşi vor cheltui liniştiţi banii furaţi în toată această perioadă, se înşeală. Eu cred – şi este unul din obiectivele esenţiale ale USL – că justiţia trebuie să funcţioneze liber, procurorii să nu mai fie numiţi de preşedintele ţării, chiar dacă acel preşedinte se va numi Antonescu, nu Băsescu, ci să fie cu adevărat independenţi’, a adăugat Ponta.
Victor Ponta, Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), declară că Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii este cea mai mare fraudă din ultimii 21 de ani din Români