A cincea ediţie a Festivalului „Teatru pe pâine" este în toi, la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara, unde actorii Companiei de teatru „Passe-Partout Dan Puric" sunt într-un continuu schimb de experienţă cu membrii trupei timişorene Thespis, recent înnoită cu încă doi membri.
După deschiderea festivalului cu spectacolul de pantomimă „Fantasmagorie", pus în scenă de amatorii teatrului înfiinţat de Dan Puric, se desfăşoară zilnic, câte patru ore, o serie de ateliere de pantomimă susţinute de Silviu Man, unul dintre membrii Passe-Partout.
"Repertoriul nostru se îmbogăţeşte şi în urma acestor workshopuri. Anul trecut s-au derulat ateliere de mască, la care actorii noştri au învăţat jocul cu masca, drept urmare, anul acesta jucăm "Douăzecişiunu," a precizat Korek, îndrumătorul trupei Thespis.
Este vorba despre un spectacol de improvizaţie cu măşti, care poate fi urmărit în ultima seară de festival, miercuri 5 octombrie, la ora 20:00, la Casa de Cultură a Studenţilor. Intrarea la spectacol este liberă. Odată încheiat festivalul, Thespis desfăşoară din nou selecţia de noi actori amatori. Cei interesaţi, se pot prezenta luni 10 octombrie la ora 19:00, la camera 202.