Azi-noapte, mii de bucureşteni au trecut pragul bibliotecilor din Capitală pentru a se bucura de accesul liber în sălile de lectură şi pentru a vedea spectacolele de teatru şi film pregătite pentru cei interesaţi de cultură în cadrul evenimentului Noaptea Bibliotecilor.
La ora 18.00 s-au deschis larg uşile bibliotecilor din Bucureşti. Copii, tineri şi oameni trecuţi de a doua tinereţe au profitat din plin de programul cultural oferit de 11 biblioteci în noaptea de sâmbătă spre duminică. Spectacole de teatru, filme, ateliere de creaţie pentru cei mici, liber la sălile de lectură au fost doar câteva atracţii pentru cei care seara de sâmbătă a însemnat altceva decât o ieşire pe Centrul Vechi sau un film acasă în faţa televizorului. Până la 4.00 dimineaţa, luminile bibliotecilor nu s-au stins. Pasionaţii de lectură s-au instalat comod la masă şi au răsfoit cărţi greu de găsit prin librării sau au ascultat cu sufletul la gură discursurile personalităţilor invitate special la Noaptea Bibliotecilor. Printre artiştii s-au numărat Maia Morgenstern, Dan Puric, Florin Piersic jr, criticii literari Alex Ştefănescu şi Dan C. Mihăilescu.
Click pe imagini pentru fotogalerie!
Internetul pune bibliotecile pe locul II
Noaptea Bibliotecilor a reuşit, pentru câteva ore, să aducă tinerii în faţa rafturilor pline cu diferite cărţi. Într-un secol al vitezei, bucureştenii găsesc cu greu timp să treacă pragul unui biblioteci, preferând să acceseze internetul pentru a primi răspuns la orice întrebare. Sergiu are o firmă de consultanţă IT şi la cei 28 de ani ai săi spune că nu merge niciodată la bibliotecă. Aseară însă a intrat în Biblioteca Naţională a României, însoţit de două prietene, Maria şi Diana. "Nu obişnuiesc să merg la bibliotecă. În seara asta am văzut deschis şi am intrat. Noaptea Bibliotecilor cred că este o iniţiativă foarte bună", a spus