Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Războiul contra terorii, câştigat cu drone de Obama

Publicat in Adevarul, duminică 2 octombrie 2011 ·

Trei membri importanţi ai Al-Qaida au fost ucişi într-un atac cu avioane fără pilot în Yemen. În atacul cu drone (avioane fără pilot) condus de CIA, vineri, în Yemen, a fost ucis „designerul" de bombe, „şeful de personal", dar şi „responsabilul cu propaganda de limbă engleză" din Al-Qaida.

Atacul nu a fost doar unul de un răsunet pentru CIA, ci şi unul care a creat nenumărate controverse: SUA au ucis primul terorist născut şi crescut în SUA. Atacul a născut o dezbatere legală în SUA: are dreptul preşedintele să ordone ca un cetăţean american aflat în afara SUA în numele războiului împotriva terorii?

În atacul ce a lovit chirurgical convoiul în care se aflau teroriştii a fost eliminat creierul logistic al organizaţiei, Ibrahim Hassan al-Asiri, dar şi Anwar al-Awlaki, un cleric cu origini yemenite, dar cetăţean american, acuzat că recruta militanţi pentru organizaţia teroristă. În acelaşi incident, şi-a pierdut viaţa şi Samir Khan, un american de origine pakistaneză, responsabil cu propaganda în limba engleză în cadrul Al-Qaida. Acesta era editorul revistei online a organizaţiei („Inspire"), în care îi instruia pe teroriştii singuratici cum să îşi construiască o bombă în casă, de pildă. Operaţiunea - apreciată de presa americană ca fiind cea mai eficientă din istoria CIA - a primit numele de cod „Troia".

Ibrahim Hassan al-Asiri

Operaţiunea „troia"

CIA îl urmărea de doi ani pe al-Awlaki. O pistă concretă a apărut după ce agenţii au luat legătura cu fosta sa soţie, care trăieşte în Irlanda. Ea a oferit informaţii importante despre legăturile conspirative ale imamului. Al-Awlaki ştia să îşi şteargă urmele, dar a comis greşeala de a se încrede în unii yemeniţi, care erau de fapt „cârtiţe" ale americanilor.

Operaţiunea a fost accelerată săptămâna trecută. Informatorii americani au descoperit satul din Yemen unde se ascundea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Vrancea

News.ro acum 46 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea. ”În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 80.0

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 18 minute
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 38 minute
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Robbie Williams, îngrozit de interacțiunile cu fanii: „Cererile de selfie îmi provoacă anxietate”

Adevarul acum 29 minute
Cântărețul britanic Robbie Williams a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă în interacțiunile cu fanii, dezvăluind că cererile de a face selfie îi provoacă „disconfort” și „anxietate”. Mărturisirea vine după ce artistul a fost abordat de

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum o ora
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 5 ore
Citește Horoscop săptămânal Rac. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Rac. Între 19 și 21 aprilie, la începutul zilei, nu va

Gabriela Ruse s-a calificat în semifinale la Rouen. Pentru româncă ar putea urma o înfruntare cu Elina Svitolina

News.ro acum o ora
Gabriela Ruse, locul 90 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a învins-o în sferturi pe sportiva franceză Jessika Ponchet, numărul 146 mondial, scor 6-2, 6-2, într-o oră şi 16 minute. În faza ur

Superliga: Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia, scor 2-0. Gazdele au ratat un penalti / Gălăţenii sunt pe primul loc în clasamentul play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost înscrise de Antoche ’43 (autogol) şi Maciel ’51. În minutul 35, gazdele

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 7 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Mii de persoane participă la procesiunea Drumul Crucii din Ierusalim

G4Media acum 3 ore
Mii de pelerini s-au alăturat procesiunii anuale a Drumului Crucii în oraşul vechi din Ierusalim, în timp ce creştinii din întreaga lume celebrează Vinerea Mare, relatează dpa, transmite Agerpres. În anii care au precedat actualul război din Gaza, z

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

11°/23°
sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/18°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°