Guvernul a decis să susţină organizarea şi prezentarea la Bruxelles (Belgia) şi Bochum (Germania) a spectacolului „Faust", în regia lui Silviu Purcărete şi pus în scenă de Teatrul Naţional „Radu Stanca" din Sibiu, alocând Ministerului Culturii un milion lei pentru teatrul din Sibiu.
Spectacolul va fi susţinut în perioada 14 octombrie-3 noiembrie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, la Bruxelles spectacolul va fi inclus în seria acţiunilor culturale programate cu prilejul Consiliului European de toamnă. În total, vor avea loc opt reprezentanţii ale spectacolului la Bruxelles şi Bochum.
„Faust", în regia lui Silviu Purcărete, cu Ilie Gheorghe şi pe Ofelia Popii în roluri principale, este unul dintre cele mai importante şi mai grandioase spectacole din teatrul românesc.
Uniunea Teatrală din România a acordat Premiul de Excelenţă pentru creatorii Silviu Purcărete (regizor şi scenarist), Helmut Stürmer (scenograf - decor), Lia Manţoc (scenograf - costume), Vasile Şirli (compozitor), Andu Dumitrescu (scenograf - efecte video) pentru impactul internaţional al spectacolului „Faust" după Goethe, la Festivalul Edinburgh 2009.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: