Oktoberfest-ul importat la Satu Mare a avut succes la public, care s-a înghesuit să petreacă, pe sunetele muzicii bavareze, cu tone de bere și sute de kilograme de specialități culinare bavareze.
Prima ediție a Shatmarer Oktoberfest a adunat mii de persoane în cortul amplasat pe drumul careiului., ]n spatele hotelului Dana II. Miile de sătmăreni au petrecut în stil german, cu cârnăciori bavarezi și bere la halbe de un litru. Sartul festivalului s-a dat în Centrul vechi, în fața hotelului Dana, unde, repectând tradiția festivalului original din Munchen, primarul a deschis cu ciocanul primul butoi de bere iar „primul ministru” al „landului” Satu Mare, președintele Consiliului Județean Csehi Arpad, s-a „luptat” cu prima halbă scursă din butoi.
Un car încărcat cu butoaie de bere a condus defilarea prin centru, care anunța deschiderea manifestărilor, iar sute de sătmăreni s-au alăturat alaiului.
VEZI AICI GALERIE FOTO DE LA FESTIVAL
Festivalul, desfășurat pe sunete de muzică tradițională bavareză, s-a întins, și vineri, și sâmbătă, până dincolo de miezul nopții. Organizatorii, Asociaţia Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord Vest, Forumul Democrat German şi Societatea Zirmer Bud, s-au ținut de cuvânt, iar cei 20.000 de litri de bere şi tona de cârnăciori tradiționali bavarezi au asigurat reușita primei petreceri în stil german de la Satu Mare.