În etapa a VII-a din Liga a III-a la fotbal, în seria a VI-a, Avântul Reghin a remizat pe teren propriu, 0-0 cu Seso Câmpia Turzii, Unirea Ungheni a cedat acasă cu 5-2 în faţa celor de la Voinţa Livezile, în timp ce FC Municipal II Târgu-Mureş a obţinut victoria cu 2-0 la Bistriţa, cu Gloria II. Aflată pe prima poziţie a clasamentului, Unirea Ungheni avea un adversar aparent uşor şi a deschis scorul în minutul 2, prin Pastor. Oaspeţii au restabilit egalitatea după doar patru minute, prin Sighiartău şi până la pauză rezultatul a rămas neschimbat. În repriza secundă, oaspeţii au trecut în avantaj prin golul marcat de Stan în minutul 63. Mureşenii au egalat în minutul următor prin acelaşi Pastor şi au forţat spre final victoria. Cei care au punctat au fost însă bistriţenii, care au înscris de trei ori în ultimele zece minute. Gotea a readus echipa oaspete în avantaj în minutul 83, după care Stan (min. 86) şi Sighiartău (min. 90) au reuşit fiecare dubla şi au realizat surpriza, detronând liderul.
Profitând de pasul greşit al celor din Ungheni, Avântul Reghin, deşi nu a reuşit să învingă pe teren propriu, a păstrat diferenţa de trei puncte faţă de echipa din Câmpia Turzii şi cu punctul obţinut a revenit pe prima poziţie după doar o săptămână. În etapa viitoare, formaţia lui Andrei Enyedi va juca la Târgu-Mureş, cu echipa secundă a celor de la FC Municipal. Aceştia au obţinut în această etapă primele puncte în deplasare, învingând la Bistriţa cu 2-0 prin două goluri semnate de Bartok Bela, în minutele 21 şi 47. Formaţia lui Alexandru Varro urcă doar două locuri în clasament, dar victoria din această etapă dă încredere echipei alcătuită în mare parte din juniori.
Rezultate
Sănătatea - Unirea Tărlungeni 1-1
CS Zlatna - U Cluj II 0-5
Avântul Reghin - Seso 0-0
Gloria Bistriţa II – FCM Tg. Mureş II 0-2
Unirea Dej - FC Zalău 2-1 @N