Zilele trecute am întâlnit pe stradă un grup de oameni fericiţi. Un bărbat tânăr, în cămaşă, conducea de mână un omuleţ înfipt în blugi, un băieţandru se zburda printre două femei tinere, iar două fete cu cozi lungi impletite cu funde colorate ce nu au mai fost folosite, alergau, se învârteau, admirându-şi mulţumite clopotul fustelor de mătasă plisată. Bluzele lor de un alb imaculat contrastau cu cerceii mari de aur. Aveau tenul alb, curat, purtând semnele specifice bunăstării şi erau atât de binedispuse încât la o piruetă, una dintre ele, s-a oprit direct în braţele mele, mai-mai să mă răstoarne. M-au ajuns din urmă la semafor şi i-am întrebat de unde sunt? Din strada Predeal, mi-au răspuns şi la remarca mea că sunt frumos îmbrăcate, a intervenit şi băiatul, prezentând în două vorbe toată familia. Fetele sunt verişoare, au ieşit la plimbare, au fost şi pe la şcoală, în Unirii, dar acum fata cea mare se mărită, nu se mai duce la şcoală. Fata protesta, îmbujorată, dar fericirea ei o trăda. Mi-am amintit de facilităţile ce ar avea dacă s-ar duce la şcoală. „Aţi putea deveni chiar medici”, le-am spus. „Nooo…Noi suntem ţigani, la noi femeile nu lucrează! Numai bărbaţii, peste hotare, ei aduc bani”, a precizat bruneta, deşi mai mică, dar mai vorbăreaţă. Bărbatul ce le însoţea s-a informat pe limba lor despre ce e vorba, apoi văzând că sunt paşnică, ne-a lăsat în pace, trecând în fruntea grupului. Ajunşi în staţia de autobus, ne-am despărţit, mi-au mulţumit că le-am apreciat îmbrăcămintea şi dorindu-mi o seară plăcută, tinerii s-a îndreptat spre casele lor.

Majoritarii (încă) se uitau tăcuţi şi cenuşii după o zi de lucru, aşteptând un mijloc de transport ce avea să-i ducă spre casele lor la fel de neprimitoare, în timp ce strada răsuna de răsetele unor oameni lipsiţi de griji. Da, erau ţigani fericiţi.

Zilele trecute am întâlnit pe stradă un grup de oameni