Consiliul Naţional pentru Combaterea Discrimării (CNCD) e convocat, luni, la ora 10.00, după ce un senator l-a reclamat pe Traian Băsescu pentru "afirmaţii discriminatorii" la adresa persoanelor cu dizabilităţi.
Invitat la emisiunea Ultimul Cuvânt de la B1 TV, difuzată în data de 22 septembrie 2011, preşedintele României a făcut următoarea declaraţie: "80% din români sunt convins că vor să îşi aleagă şeful de stat. Bun, rău, dar ştiu că îl schimbă. Ce te faci cu unul care e pe viaţă şi mai lasă şi moştenitori? Dacă iese vreunul cu dizabilităţi, ce te faci? Rămâi cu el şef de stat?".
În urma afirmaţiei, senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru Egalitate de Şanse din Senat, a formulat o plângere împotriva preşedintelui Traian Băsescu.
Băsescu însuşi are o deviaţie uşoară la ochiul drept
"Eu am formulat această plângere pentru a apăra persoanele cu dizabilităţi pentru că există o legislaţie în România care protejează persoanele cu dizabilităţi pentru a profesa în România pentru a putea ajunge în unele funcţii.
Avem chiar un preşedinte care are o dizabilitate, dizabilitate pe care nu eu o recunosc, ci chiar Institutul de Mariană a fost declarat inapt pentru că are o deviaţie uşoară la ochiul drept şi din această cauză nu vede bine. Iată că domnul preşedinte, într-un stat atât de protectiv cu persoanele cu dizabilităţi, a putut să profeseze, să fie căptian de navă şi chiar să fie preşedintele României.
În aceste condiţii, nu văd de ce alte persoane cu dizabilităţi nu ar putea să ajungă într-o funcţie în statul român. Nu este vorba de protejarea monarhiei, ci a persoanelor cu dizabilităţi", a spus Vasilescu.
"Este invitat şi preşedintele, nu vred că va avea curajul să vină să susţină punctul de vedere şi va trimite probabil avocaţii sau un punct de vedere scris", a declarat, duminică, s