Dascălul meu, excelentul şi regretatul anatomist şi chirurg Tiberiu Ciobanu, avea obiceiul ca în timpul disecţiilor să prezinte studenţilor, în funcţie de organul sau aparatul studiat, diverse manopere chirurgicale, ce aveau să îşi dovedească utilitatea în practica medicală de mai apoi.

Ţin minte cum, ajungând la traseul arterei uterine, doctorul Ciobanu ne-a arătat pe cadavru manopera urgentă a clampării acesteia, în cazul temutei rupturi uterine, la gravida în travaliu. Ca de obicei, îşi însoţea demonstraţia cu descrierea gravă a fiecărei etape, rostind apăsat cuvintele, cu patetism dozat, în funcţie de ipoteticul dramatism al cazului: „Parturienta este pe masă, tensiunea arterială scade vertiginos, sunteţi singuri!... Singuri la Cucuieţii din Deal!” – clasica localitate inexistentă, menită fie eroicei afirmări medicale, fie rătăcirii proaspătului absolvent pe drumul alcoolismului şi preacurviei rurale, se ştie, cea mai periculoasă. „Nu alergaţi după un doctor! Dimpotrivă: vă amintiţi dintr-o dată că sunteţi doctor... Luaţi o pensă chirurgicală, dreaptă. O închideţi. Tuşaţi. Când aţi ajuns cu degetele în fundul de sac vaginal lateral, strecuraţi pensa pe lângă ele, străpungeţi cu ea fundul de sac, o deschideţi, o împingeţi înainte şi prindeţi în ea tot ce e acolo. Cu siguranţă, printre altele, veţi clampa şi artera uterină. Important este să opriţi hemoragia. Celelalte stricăciuni cauzate de manoperă – nervi, ureter ciupit – se vor repara ulterior, operator. Dar! – şi glasul dascălului urca ameninţător ca o sabie: să nu faceţi niciodată această manevră, dacă nu aţi mai făcut-o înainte măcar o dată”.

Trebuie să recunosc: vreme de peste douăzeci de ani, Dumnezeu m-a ferit de o astfel de situaţie şi, cred eu, intenţia Atotputernicului a fost aceea de a le feri de rău mai cu seamă pe gravide. În ciuda acestei indulgente realităţi, mi-am amintit nu o dat