Îi place să afirme că se află în acea parte a vieţii când cheltuieşte ce a acumulat în cealaltă parte, dar Mişa Rotenberg, care trăieşte în două părţi - în România, unde s-a născut şi în Israel, unde a făcut bani - ne-a declarat, în acest weekend, când a deschis conacul cramei Ceptura care îi aparţine ("un hobby", spune el), că rămâne activ ca investitor, în această perioadă de criză, aplicând principii care să-l ferească de pierderi.
"Apetitul publicului pentru noutate a scăzut considerabil", afirmă Rotenberg, el însuşi fiind un promotor al noutăţii în domeniul softului pentru telecomunicaţii (este inginer automatist), ca fondator al BreezeCOM Ltd (în 1992), care, printr-o suită de fuziuni, se regăseşte astăzi în "Alvarion" Ltd., companie din Tel Aviv, cu zeci de filiale în străinătate, aflată în concurenţă cu "Motorola" şi "Alcatel".
"Noutatea a obosit oamenii", repetă Rotenberg, "ei revin la modelul bătrânesc, pofta de credite s-a stins, preferă să-şi ramburseze ratele, să încheie şi să se liniştească, ceea ce se citeşte ca o gaură în consum şi se răzbună în încetinirea creşterii economice".
Criza nu-l lasă indiferent:
"Am o politică de investiţii grijulie, mă orientez către domenii de activitate care produc bunuri ori prestează servicii necesare, inclusiv în perioada de criză, de exemplu ţigări, medicamente, energie şi bănci; când cumpăr acţiuni, sunt atent să iau la companii cu cash-flow pozitiv şi care dau dividend".
La începutul lunii august, soluţiile "Alvarion" Ltd. au fost selectate pentru telefonia fără fir din Maryland (SUA).
Florian Goldstein
link: Mihail Rotenberg: "Anul viticol 2010 a fost zero"
Îi place să afirme că se află în acea parte a vieţii când cheltuieşte ce a acumulat în cealaltă parte, dar Mişa Rotenberg, care trăieşte în două părţi - în România, unde s-a născut şi în Israel, unde a f