În fastuoasa lume a modei, fireşte că lucrurile nu se rezumă numai la lansări de noi modele exclusive, la defilarea unor fete pe podiumuri orbitoare, cu şoldurile în mers, contradictorii. Pentru o asistenţă snoabă, cu bani mulţi. Concurenţa se transformă în război de suprafaţă sau subteran, cu extensie până la asasinate în plină stradă.
Lumea manechinelor celebre devine un paradis plin de frumuseţi cu mediatizare internaţională. Toate televiziunile le prezintă în prime time, toate revistele de fiţe, cu glamour, le oferă coperţile, multe dintre aceste fete fac avere sau iau soţi bogaţi. Altele sunt chemate în lumea filmului, apar manifestări adiacente, cum ar fi show-uri sexy costisitoare, ca cel organizat de Victoria’s Secret, cu manechine faimoase. Vârstele de debut ale acestora tot coboară, astfel că un celebru topmodel român, Diana Dondoe, este privită cruciş de multă lume, pentru că a apărut prima oară pe un podium, abia la 22 de ani. Să nu uităm că Linda Evanghelista a debutat la 13 ani.
Alte fete din branşe, după apariţii mirobolante, când au fost eliminate din sistem, s-au refugiat în drog sau alcool, arătând oricui, pretutindeni, trist şi penibil, fotografiile din anii lor de glorie. Chiar şi atunci când te afli încă în cărţi, încep să te urmărească datoriile neplătite la timp. Cazul lui Naomi Campbell, cu datorii la Fisc de 63.000 de dolari. Iată că până şi „Zeiţa de ciocolată” poate fi restantă la plata impozitelor. Neglijenţă sau este posibil ca la un moment dat să nu fi avut banii necesari. Mă întreb de ce nu a împrumutat-o De Niro, avându-se cu el la pijama.
Aşadar, o lume mirifică, frumos mirositoare, cu multe lumini înşelătoare, cu câştiguri consistente, cu propulsări ameţitoare în elita artistică şi financiară.
Am amintit toate acestea, pentru că accesul la lumea bună a modei, nu este prea le