Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ratingul şi fapta bună

Publicat in Adevarul, luni 3 octombrie 2011 ·

Nu-i exclus ca românului cu capul pe umeri să-i fi ajuns miile de crime, violuri şi furăciuni servite de presă.

Am ezitat câteva ore să mă apuc de scris, întrebându-mă dacă se face să ignor „cestiunile arzătoare la ordinea zilii", cum ar zice ne-muritorul Trahanache, pentru a vă propune un altfel de subiect. Unul în care nu e vorba nici despre ultimele mişcări de pe scena noastră politică, nici despre deriva economiei mondiale, nici despre chiloţărelile aşa-ziselor vedete, nici despre te miri ce fapte de vitejie ale infractorilor.

Am ezitat, spun, întrucât orice jurnalist are reflexul de-a se gândi încă de la prima idee care-i vine în minte dacă publicul va gusta ceea ce urmează să iasă din vârful peniţei. E o grijă care ne face, de multe ori, să preferăm o poveste şocantă unei veşti bune, un personaj controversat unui om cumsecade şi, în general, să criticăm decât să lăudăm. Căci, nu-i aşa, la şcolile de jurnalism se învaţă, de când lumea, că „good news is no news"! Aşa s-ar explica de ce presa noastră cea de toate zilele abundă în „scandal, sex, sânge", după cum o descria recent marele gazetar Cristian Ţopescu.

Alţii cred că, dimpotrivă, suspomenita regulă începe să dea rateuri în România. Colegul Ion M. Ioniţă observa deunăzi că, la câte fapte rele se petrec la noi, nici măcar ştirile negative nu mai fac audienţa de altădată. Aşa o fi, habar n-am dacă afirmaţia se susţine în cifre, dar nu-i exclus ca românului cu capul pe umeri să-i fi ajuns miile de crime, violuri şi furăciuni servite de presă în două decenii de libertate de exprimare.

Am sărit însă la concluzii şi n-am apucat să vă împărtăşesc întâmplarea care mi-a provocat aceste consideraţii. Sâmbătă, la invitaţia unui bun prieten, am participat la o degustare de vinuri în comuna prahoveană Ceptura. Gazda evenimentului, un domn a cărui biografie aveam s-o aflu mai târziu, ne-a prezentat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, mesaj pentru Nicuşor Dan după decizia BEC de a interzice USR să-I facă campanie primarului. „N-aș vrea să ajungem să anulăm din nou alegerile”

HotNews acum 9 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat sâmbătă, la B1 TV, după ce Nicuşor Dan a spus că nu poate să interzică o autoritate, unui individ, unei persoane care este membru de partid, să facă orice fel de activitate politică doreşte, că ea ştie că Ni

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru duminică, 13 aprilie 2025

Libertatea acum 13 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru duminică, 13 aprilie 2025. Meteorologii au anunțat ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Superliga – play-off: Universitatea Cluj – Dinamo 2-4

News.ro acum 9 ore
Echipa bucureşteană Dinamo a dispus sâmbătă seara, în deplasare, scor 4-2, de gruparea Universitatea Cluj, în etapa a patra a play-off-ului Superligii. Blănuţă l-a pus la încercare pe Golubovic în minutul 12, pentru ca peste numai două minute Macalo

Creștinii ortodocși sărbătoresc, astăzi, Floriile. Ce nu trebuie să faci în această zi sfântă

Botosani News acum o ora
Floriile marchează începutul Săptămânii Patimilor, care se sfârșește după o săptămână, odată cu sărbătoarea Învierii Domnului. Duminica Floriilor marchează, an de an, intrarea Domnului în Ierusalim, pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măsl

Boxerul ucrainean Volodimir Mandziuk a murit pe front. „Se întoarce acasă la Ternopil pe un scut”

HotNews acum 9 ore
Pugilistul Volodimir Mandziuk, maestru al sportului şi membru al Forţelor Armate Ucrainene, a murit pe front. Federaţia Ucraineană de Box făcut anunţul în social media, potrivit Ukrinform, scrie News.ro. „Volodimir Mandziuk, cu indicativul Vokha, se

Donald Trump scuteşte smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice de noile tarife vamale de 125% impuse Chinei

News.ro acum 9 ore
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare şi alte produse electronice importate în mare parte din China, acestea fiind exceptate de la tarifele reciproce de 125% impuse de preşedintele Donald Trump, tra

David Popovici, după ce nu a concurat în finala la 100 m la Otopeni: “A fost o decizie grea, dar necesară”

News.ro acum 11 ore
David Popovici a explicat, sâmbătă, de ce nu a concurat în finala probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de la Otopeni. “Astăzi, ar fi trebuit să concurez în finala de 100m liber, una dintre preferatele mele… însă, din păcate, durer

Replica lui Nicușor Dan, după ce Marcel Ciolacu a spus că nu îl vrea președinte pentru că „sunt bărbat și nu vreau să port fustă”

HotNews acum 11 ore
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, i-a răspuns de la distanță premierului Marcel Ciolacu, liderul PSD, care l-a criticat cu ocazia unui discurs susținut în sprijinul lui Crin Antonescu, sâmbătă, la Piatra Neamț. Social-dem

Urări de Florii 2025. Mesaje și felicitări de „La mulți ani!” de Florii pentru cei dragi

HotNews acum 29 minute
Ca în fiecare an, sărbătoarea de Florii este o ocazie minunată pentru a transmite mesaje, urări și felicitări de „La mulți ani!” celor apropiați care își sărbătoresc onomastica sau chiar ziua de naștere. Pentru sărbătoriții de Florii, un simplu „La

Ora la care mâncăm afectează sănătatea inimii mai mult decât dacă nu dormim în timpul nopții, conform unui studiu

Libertatea acum 7 ore
Alimentația sincronizată cu ritmul biologic ar putea preveni bolile cardiovasculare. Cercetătorii de la Mass General Brigham au descoperit că momentul în care mâncăm este la fel de important ca și ce mâncăm, mai ales pentru persoanele care lucrează

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/16°
mar.

7°/14°
mie.

10°/20°
Iasi
acum

dum.

3°/18°
lun.

7°/16°
mar.

8°/18°
mie.

11°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/13°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/18°
lun.

9°/16°
mar.

9°/13°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

dum.

0°/22°
lun.

12°/14°
mar.

10°/15°
mie.

7°/22°