Albanezul Elis Bakaj (24 de ani) crede că e obsedat să marcheze, iar din această cauză, în multe momente, jocul său are de suferit.
Salut, Elis. Ai spart gheaţa în acest sezon, după o perioadă mai grea. Cum te simţi?
Sunt fericit. E un gol foarte important pentru mine, mai ales că vine într-o perioadă neagră a mea. M-am descătuşat, iar de acum sper să am evoluţii cât mai bune.
Care au fost cauzele evoluţiilor tale mai puţin bune?
În Albania eram obişnuit să marchez des. Probabil am fost obsedat de gol, iar din această cauză am avut o presiune inutilă pe umeri. Gata, am marcat, iar de acum vreau să am evoluţii din ce în ce mai bune.
S-a spus că eşti nemulţumit de faptul că joci prea puţin…
Eu vreau ca la fiecare meci să fiu titular, dar n-o să comentez niciodată decizia antrenorului. El este cel care ştie cel mai bine dacă merit sau nu să joc de la început.
Lumea contestă poziţia voastră de lideri.
Ce să le spun eu? Avem cel mai bun atac, cea mai bună apărare. Despre ce vorbim?
O să te întâlneşti cu Torje în meciul cu Albania. O să joci împotriva lui. Cum o să fie?
Din păcate, este un meci fără miză. Pe teren o să fim duşmani, noi trebuie să batem, pentru că este ultimul meci al nostru în faţa propriilor fani.
5 goluri a marcat Bakaj pentru Dinamo în Liga I de la transferul său în "Groapă"
Albanezul Elis Bakaj (24 de ani) crede că e obsedat să marcheze, iar din această cauză, în multe momente, jocul său are de suferit.
Salut, Elis. Ai spart gheaţa în acest sezon, după o perioadă mai grea. Cum te simţi?
Sunt fericit. E un gol foarte important pentru mine, mai ales că vine într-o perioadă neagră a mea. M-am descătuşat, iar de acum sper să am evoluţii cât mai bune.
Care au fost cauzele evoluţiilor tale mai puţin bune?
În Albania eram obişnuit să marchez des. Probabil am fost obsedat de g