Procurorii au dispus cercetări pentru ucidere din culpă în cazul incendiului în care şi-a pierdut viaţa o studentă
Magistraţii nu au fost de acord cu soluţia propusă în cazul incendiului din ianuarie în care şi-a pierdut viaţa studenta Sorina Ferari (21 de ani). Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au început urmărirea penală pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi au trimis dosarul poliţiştilor.
„S-a dispus continuarea cercetărilor pentru fapta de ucidere din culpă“, a declarat comisarul-şef Lucian Mursa, şeful Poliţiei Municipale. De asemenea, procurorii au cerut să se verifice dacă exista un proiect pentru instalaţia electrică din bar. Potrivit anchetatorilor, pe 20 ianuarie Alexandra Chelaru, chelneriţă în Pub 75, a observat în jurul orei 21.20 probleme la prize. Tânăra a sunat contabila localului, care i-a spus să închidă întrerupătoarele.
Chelneriţa s-a dus până la portarul din căminul T17, din Campusul Tudor Vladimirescu, şi l-a rugat să cheme un electrician, iar când s-a întors a văzut că a izbucnit focul şi a sunat la 112.
Iaşi: Fratele supravieţuitoarei din Pub 75 despre amenda aplicată patronului: „Fiecare plăteşte după fapte!“
S-a intoxicat cu monoxid de carbon
Anchetatorii susţin că fata a ieşit din local şi a cerut ajutorul trecătorilor pentru a stinge incendiul. Singura impresionată de rugăminţile tinerei a fost Sorina Ferari. Cele două au intrat în bar şi au mers în camera din spate, de unde Sorina Ferari a luat un stingător şi a intrat în bar. Câţiva martori au spart geamurile localului pentru a ieşi fumul. Acest lucru însă a amplificat incendiul, iar Sorina n-a reuşit să mai vadă ieşirea din cauza fumului. S-a intoxicat cu monoxid de carbon, iar pompierii care au stins focul au găsit-o la câţiva metri de stingător, în direcţia opusă uşii de acces. Alexandra Chelaru a reuşit să