Compania de consultanţă de management şi planificare strategică de business The Network, a demarat iPlan - proiectul „Planificare strategică - Competenţe şi competitivitate pentru manageri", cofinanţat din fonduri europene. Valoarea proiectului atinge 1,5 milioane de euro.
Obiectivul iPlan este dezvoltarea competenţelor de planificare strategică de marketing în rândul managerilor din companiile private şi publice, cât şi din administraţia publică. Programul va dura doi ani şi este gratuit. 3.300 de manageri vor fi evaluaţi în privinţa competenţelor de planificare strategic, iar în urma selecţiei, 1.000 dintre ei vor beneficia de seminarul de planificare strategică, un plan de dezvoltare personalizat şi evaluarea ulterioară.
„ În momentul în care ai o vedere clară a afacerii tale şi a pieţei poţi face un plan. Este esenţial, dar lipseşte în mediul de business românesc. Trebuie să fii vizionar, să te adaptezi mai repede decât concurenţa ta", a declarat managerul Mihai Ghyka, promotor al proiectului iPlan.
Din 200.000 de manageri doar 4.000 au absolvit un MBA
Dintr-un total estimat de 200.000 de potenţiali candidaţi, la nivel national, din top şi middle management, The Network estimează că pe portalul online www.i-plan.ro se vor înscrie 10.000 de aplicanţi pe parcursul proiectului. Dintre aceştia, 3.300 îşi vor identifica nivelul competenţelor de planificare strategică cu ajutorul instrumentului Strategic Driver şi vor beneficia de un raport personalizat.
Pentru participarea la seminariile din cadrul iPlan vor fi selectaţi în urma rezultatelor cu Strategic Driver numai 1.000 de manageri care acordă deja o importanţă ridicată conceptelor şi proceselor de planificare strategică, astfel încât cele 40 de seminarii, care includ simularea Markstrat şi Planul de dezvoltare personalizat, să producă un impact maxim în performanţa managerilor beneficiari