Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obligaţiile declarative care au termen în luna octombrie

Publicat in Curierul, luni 3 octombrie 2011 ·

În această lună trebuie sa depuneţi la Fisc, după caz, până pe 7 octombrie, declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092. Se depune de către persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare în luna septembrie 2011 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar. Până pe 10 octombrie va trebui depusă declaraţia de înregistrare fiscală/de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010; Declaraţia de înregistrare fiscală/ Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070; declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020.

Totodată, până pe 25 octombrie trebuie depusă declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, formular 100; declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, formular 112; decontul de taxa pe valoarea adăugată, formular 300; decontul special de TVA, formular 301; declaraţia recapitulativă privind livrările/ achiziţiile/prestările intracomunitare, formular 390 VIES; declaraţia privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor, formular 104. De asemenea, se va depune declaraţia privind stabilirea impozitului reprezentând plata anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil pentru câştigurile obţinute din transferul titlurilor de valoare,

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 2 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Donald Trump şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a vrut să o interzică atunci când era preşedinte

News.ro acum 47 minute
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum 23 minute
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 2 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape şapte miliarde de lei de la bănci, în iunie 2024

G4Media acum 2 ore
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 750 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente lici

Atenţionare MAE de călătorie pentru Germania: Avertismente de furtuni puternice în Bavaria

Mediafax acum 14 minute
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Landul Bavaria că autorităţile locale au emis avertismente Cod portocaliu de furtuni puternice pentru mai multe localităţi, urmare a precipitaţiilor abund

Accident rutier în Constanța! Un copil a fost lovit de mașină

Ziua Constanta acum 5 ore
Un eveniment rutier a avut loc azi, 02 mai 2024, în municipiul Constanța, pe strada B.P.Hașdeu. Un copil în vârstă de 7 ani, de sex masculin, a fost lovit de o mașină. Echipajele SAJ și SMURD, cu resurse moto, au sosit rapid la fața locului pentru a

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum o ora
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Bianca și Patrizia, tinerele înghițite de apă în Italia, au fost găsite moarte. Cristian e căutat în continuare!

Cancan acum o ora
Informație de ultim moment! La 48 de ore de când cei trei tineri români au fost luați de ape în Italia, presa străină notează că autoritățile locale au găsit cadavrele a doi dintre ei. Este vorba despre Bianca Doroș (25) și Patrizia Cormos (21 de an

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°