Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Păstraţi chitanţele: rupi logodna, returnezi darurile!

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 3 octombrie 2011 ·

Noul Cod Civil a intrat în vigoare începând cu 1 octombrie, dar va curge multă cerneală până când noile prevederi vor fi cunoscute şi înţelese de către justiţiabili. Fără studii de impact şi cu modificări substanţiale prevăzute de chiar legea de aplicare, Noul Cod aduce o serie de instituţii noi.

Convenţiile matrimoniale se înscriu în Registru naţional

Una dintre cele mai importante noutăţi aduse de Codul Civil este instituţia convenţiei matrimoniale. În limbajul curent se foloseşte sintagma de contract prenupţial, dar instituţia astfel denumită nu corespunde întru totul celei prevăzute de Cod. Astfel, noul Cod Civil vorbeşte de convenţia matrimonială care se încheie prin înscris autentificat de notarul public, cu consimţământul părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică specială şi având conţinut stabilit dinainte. Obiectul convenţiei îl constituie regimul matrimonial pe care soţii îl aleg ca alternativă la regimul matrimonial legal. Convenţiile matrimoniale vor fi înscrise în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale şi vor putea fi cercetate de orice persoană, fără a fi obligată să justifice vreun interes.

Consiliul de familie decide soarta minorului

O altă instituţie nouă adusă de Codul Civil este Consiliul de Familie, instituţie diferită faţă de cea reglementată de Legea 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Din conţinutul textelor care se referă la consiliul de familie rezultă că acest este un organ consultativ (fără personalitate juridică) constituit de instanţa de tutelă, cu rolul de a supraveghea modul în care tutorele îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte datoriile cu privire la persoana şi bunurile minorului. Până la înfiinţarea instanţelor de tutelă, atribuţiile acestora sunt exercitate de către judecători. Consiliul de familie e instituţie atunci când minor

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, anunță că își depune în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 27 minute
„După o matură chibzuință am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale”, a scris Pricopie pe Facebook. Știre în curs de actualizare.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 3 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 2 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 3 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°